glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Valoarea tichetelor de masă, la mâna angajatorilor

Deputaţii au adoptat ieri proiectul de lege privind majorarea valorii tichetelor de masă acordate angajaţilor. În forma adoptată de Camera Deputaţilor (for decizional în acest caz), valoarea tichetelor de masă „poate fi de până la 15 lei”. Pe scurt, angajatorii sunt cei care vor decide valoarea tichetelor pe care le acordă salariaţilor, ei putând opta pentru cuantumuri cuprinse între valoarea actuală, de aproximativ 9 lei şi valoarea maximă, de 15 lei.

Guvernul nu a susţinut această iniţiativă, însă parlamentarii care au susţinut-o au declarat că majorarea valorii tichetelor de masă nu afectează negativ bugetul. Principalul argument al iniţiatorilor a fost faptul că valoarea tichetelor de masă nu a mai fost indexată în raport cu inflaţia încă din 2009. Dacă nu va fi contestată şi dacă va fi promulgată de Preşedinte, legea ar putea intra în vigoare până la sfârşitul acestui an.

Back to top button