glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Vacă salvată dintr-un bazin de decantare

Acțiune de salvare a unui animal căzut într-un bazin de decantare. Pompierii hunedoreni au fost solicitați să intervină pentru scoaterea unei vaci de la o adâncime de trei metri.

Apelul a fost dat de un localnic din satul Uroi care a văzut animalul căzut în bazin. Imediat, o echipă de intervenţie cu autospeciala de descarcerare grea s-a deplasat la fața locului și a constatat că bovina se afla captivă într-un bazin cu o adâncime de peste trei metri în care, din fericire, nu era apă. „Sprijiniţi de membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Simeria pompierii au realizat un dispozitiv de salvare format din chingi şi corzi, au coborât în bazinul de decantare şi au reuşit asigurarea şi pregătirea animalului pentru aducerea la suprafaţă. Cu ajutorul macaralei aflate în dotarea autospecialei de descarcerare grea, animalul a fost extras în siguranţă din bazin, în timpul operaţiunii de salvare bovina nesuferind vreo leziune”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Back to top button