Ultimele reprezentaţii fotbalistice ale sezonului la Deva şi Hunedoara
Liga a treia a ajuns la final, după un sezon în care seria a patra a reuşit să nu piardă pe drum nici una dintre participante, spre deosebire de celelalte patru serii din eşalonul trei al fotbalului românesc. La sfârşitul acestei săptămâni se vor disputa meciurile din ultima etapă, în care ambele echipe hunedorene evoluează în faţa propriilor suporteri.
Atât Cetate Deva cât şi FC Hunedoara se află angrenate într-o luptă deosebit de palpitantă şi de echilibrată pentru locul 5 în campionat, alături de Pandurii II, Lugoj şi Cisnădie. Cele cinci echipe de la locul 5 la locul 9 sunt despărţite în clasament de doar două puncte, ceea ce înseamnă că totul depinde de rezultatele înregistrate de ele în ultima etapă.
Cetate Deva – CSM Lugoj
Un meci deosebit de interesant şi de echilibrat are loc astăzi, de la ora 18, pe stadionul „Cetate” din Deva. Se întâlnesc Cetate, locul 6, cu 41 de puncte, şi Municipal Lugoj, locul 8, cu 40 de puncte. În tur la Lugoj s-au impus gazdele, la limită, unicul gol al partidei fiind înscris pe final de meci, la o greşeală a portarului de atunci al devenilor. Se joacă atât pentru orgoliu, pentru o clasare cât mai bună, cât şi pentru a lăsa o ultimă impresie favorabilă la despărţirea de suporteri.
„Sperăm să vină cât mai multă lume la meci, avem nevoie de sprijinul suporterilor. Am demonstrat în acest retur că putem presta un fotbal de calitate, au venit în consecinţă şi rezultatele, aşa că publicul devean va avea ce vedea. Mai ales că întâlnim un adversar, CSM Lugoj, pe care îl cunoaştem foarte bine, de doi ani şi jumătate jucăm câte două amicale cu ei în perioada de pregătire. Sunt o echipă bună, care practică un joc consistent, modern.
Din păcate avem probleme de lot pentru acest ultim joc. Dosan este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, iar Şaucă este accidentat grav şi va lipsi cu siguranţă de la acest meci. Sunt incerţi Vajda şi Mintaş, vom vedea dacă până la ora jocului îi vom putea recupera. Era într-un fel normal să apară şi asemenea probleme pe final de campionat, la intensitatea cu care am jucat şi la efortul pe care l-au depus băieţii, vom încerca însă să trecem peste ele”, a spus Marius Sîrbu, antrenorul lui Cetate Deva, pentru Glasul Hunedoarei.
FC Hunedoara – Minerul Motru
FC Hunedoara, locul 7, cu 41 de puncte, înfruntă mâine de la ora 18, pe propriul teren, pe Minerul Motru, locul 15 (ultimul), cu 18 puncte. Oaspeţii se află într-o situaţie disperată: dincolo de faptul că nu au acumulat nici un punct în retur, pierzând toate cele 13 partide disputate, clubul are datorii la apă, încălzire, electricitate şi transport, ajungând să fie executat silit. Presa gorjeană a publicat la începutul acestei săptămâni un comunicat emis de conducerea clubului în care aceasta a făcut „un apel disperat către toţi factorii de decizie să facă un efort pentru găsirea de soluţii financiare pentru salvarea acestui club”, ceea ce ştim cu toţii cam ce înseamnă practic. În acest retur Minerul a ales să nici nu mai facă deplasarea pentru meciul de la Deva, tocmai din motive financiare, pierzând la masa verde cu 0 – 3, însă acest lucru nu poate fi repetat la Hunedoara, pentru că la o a doua neprezentare riscă excluderea definitivă din campionat.
„Oricum ar fi, noi trebuie să pregătim meciul acesta ca să îl câştigăm şi să luăm cele trei puncte. Ne confruntăm însă din nou, ca pe întreg parcursul acestui campionat, cu probleme în alcătuirea echipei. Daniel Creciunesc a luat galben la jocul cu Pandurii şi va sta în această etapă, la fel ca Bloj, care îşi ispăşeşte a doua etapă de suspendare pentru roşul încasat direct la partida de juniori. Ionicescu, Opârlescu şi Ciucurescu sunt accidentaţi, Tecsi este încă incert, la fel ca şi Darius Grigore, care acuză dureri la gleznă. Vrem însă să terminăm campionatul cu o victorie în faţa propriilor suporteri, aşa cum e frumos”, a declarat Mircea Alic, antrenorul lui FC Hunedoara, înaintea acestui ultim joc din campionat.