Ultima șansă. Procesul lui Mircia Muntean a ajuns la Curtea de Apel București
Primarul Devei, Mircia Muntean, a contestat decizia magistraților Tribunalului București de a respinge contestația la executarea pedepsei de patru ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu. Edilul a cerut revizuirea sentinței în baza unei hotărâri a Curții Constituționale, care a decis că abuzul în serviciu este parțial neconstituțional. Prima instanță însă a respins cererea sa. Ultima șansă a edilului este la Curtea de Apel București, acolo unde procesul va începe în data de 17 februarie.
Primarul Devei, Mircia Muntean, a cerut, la finalul lui 2016, Înaltei Curți de Casație și Justiție revizuirea sentinței de patru ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în data de 5 octombrie, dar a fost trimis la Tribunalul București pentru judecare. După trei ani de la pronunțarea soluției definitive, edilul a făcut această contestație în urma deciziei Curții Constituționale, luată în vara aceasta, de a declara parțial neconstituțional abuzul în serviciu. Încă de la al doilea termen de judecată, magistrații Tribunalului București au decis să respingă contestația la executare, făcută de Mircia Muntean. Edilul Devei a susținut încă dinainte de pronunțarea magistraților că, în cazul în care sentința nu îi va fi favorabilă, o va ataca. Ceea ce a și făcut. Până la judecarea definitivă a acestei cauze, apelul în dosarul „Alcoolul la volan” nu poate fi judecat. Pe fond, la aproape o săptămână după ce a câștigat mandatul de primar al Devei, Mircia Muntean a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul „Alcoolul la volan”, pedeapsă la care se adaugă și cei patru ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu.
În ce constă neconstituționalitatea abuzului în serviciu
Curtea Constituțională a dat, în luna iunie 2016, o decizie conform căreia „abuzul în serviciu” este parțial neconstituțional, și care ar putea să-l ajute pe primarul ales al Devei, Mircia Muntean. Edilul avea posibilitatea să ceară revizuirea sentinței prin care a fost condamnat la patru ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, tocmai pentru „abuz în serviciu”. În motivarea sentinței, judecătorii Înaltei Curți, în sentință, au reținut că Mircia Muntean a „întocmit defectuos” acte administrative. Adică, exact termenul pe care, în luna iunie a anului 2016, Curtea Constituțională a decis să îl înlocuiască din textul legii.