glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

„Trofeul Micului Cititor”, o nouă competiţie între micuţii din judeţ

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează şi anul acesta, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, o manifestare cultural-educativă cu mare impact la cei mai tineri cititori ai instituţiei. Este vorba despre Trofeul Micului Cititor, un concurs care oferă oportunitatea elevilor din ciclul primar de a răsplăti editura, autorul, ilustratorul de carte care, în anul care a trecut, s-au dovedit a fi în topul aprecierilor lor.

În ziua de 26 mai 2017, ora 10:00, în Sala Mare a Teatrului de Artă Deva, se va acorda acest mult așteptat și îndrăgit trofeu. Concursul este un prilej deosebit pentru tinerii cititori de a cunoaște direct activitatea unei edituri, de a afla care este drumul cărții de la stadiul de manuscris până la cartea pe care o văd în rafturile librăriilor sau pe care o împrumută de la bibliotecă. Concomitent cu decernarea Trofeului Micului Cititor, în fiecare an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își desemnează cel mai fidel tânăr cititor. În felul acesta este răsplătit cititorul de vârstă fragedă care a citit cele mai multe cărți de la bibliotecă în anul care a trecut, cel care i-a trecut pragul de cele mai multe ori. În anul 2017, la acordarea Trofeului Micului Cititor au fost angrenate şapte unităţi de învăţământ din Deva, şi anume: Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva şi Școala Primară „Samuel” Deva.

Back to top button