A treia seară de proteste, la Deva (GALERIE FOTO)
Circa 300 de persoane se aflau aseară, în jurul orei 19.30, în faţa Casei de Cultură din Deva dorind să protesteze, din nou, faţă de decizia Guvernului de a modifica prin ordonanţă de urgenţă codurile penale.
Protestatarii se arătau în continuare nemulţumiţi de intenţiile şi atitudinea Guvernului Grindeanu, comentând în fel şi chip evoluţia ultimelor evenimente. „De ce nu vine Grindeanu, cu o ordonanţă, aşa, peste noapte, să spună că salariul minim în România e de 1.000 de euro? Bine că pot să-şi dea graţieri şi amnistii peste noapte”, reclama unul dintre protestatari. Nu au lipsit nici de data aceasta mesajele scrise destul de ingenios: „Altă întrebare! Vrei la puşcărie?”, stătea scris pe una dintre pancarte. Una dintre vedetele serii a fost o căţeluşă maidaneză, Aicha, care purta pe spate mesajul: „Nici nu fură, nici nu muşcă, dar îl vrea pe Dragnea-n cuşcă”. Un bărbat ceva mai în vârstă purta în mâini o pancartă pe care scria: „Nu suntem plătiţi, noi suntem părinţi!”.
La ora închiderii ediţiei noastre, grupul protestatarilor dădea semne că va creşte numeric. Tot atunci existau informaţii că aceştia vor pleca, la fel ca miercuri seara, într-un marş pe străzile Devei.
4 Comments