Tragedie, în municipiul Deva. O fetiță de 12 ani a murit, după ce a căzut de la etajul 8 al blocului în care locuia
Clipe de groază, în municipiul Deva, ieri dimineață. O fetiță de 12 ani a fost găsită pe caldarâm, în spatele blocului ANL de pe strada Mihai Eminescu, după ce a căzut de la etajul 8. Impactul cu solul a fost extrem de puternic, iar micuța nu a mai avut nicio șansă. Medicii s-au luptat minute în șir să o resusciteze, dar fără niciun rezultat.
Un apel la 112 a anunțat tragedia. Potrivit unor surse, fetița își făcea temele în casă, înainte de a cădea de la etaj. La un moment dat, când mama ei a intrat în cameră, copila nu mai era acolo, iar geamul era deschis. „În jurul orei 11:25 se primește un apel pe 112, care anunță faptul că un copil a căzut de la înălțime, în Deva, pe strada Eminescu. La fața locului s-a găsit o fată de 12 ani, afirmativ căzută de la înălțime, de la etajul 8, aflată în stop cardio-respirator. Echipajul SAJ, în colaborare cu SMURD Deva încep manevrele de resuscitare, iar fetița este dusă la UPU Deva cu manevrele de resuscitare în curs. Prezenta multiple fracturi și contuzii, precum și suspiciune de leziuni de organe interne. În UPU se continuă manevrele de resuscitare”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara.
A pierdut lupta
Deși medicii s-au chinuit și s-au luptat să o țină în viață pe micuță, fetița a murit la spital. „A avut leziuni incompatibile cu viața. Fractură de coloană cervicală, rupturi de organe interne, hemoragie internă, fracturi costale multiple. A venit în stop cardio-respirator și cu toate că s-a încercat resuscitarea, fiind leziuni incompatibile cu viața, rezultatul resuscitării, din păcate, a fost negativ. S-a declarat decesul”, a declarat medicul Tănase Popa, șeful Unității de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva.
Poliția și procurorii trebuie acum să stabilească ce s-a întâmplat cu fetița. „În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Se fac cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs nefericitul eveniment”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu
One Comment