Tragedia care a îngrozit o comunitate. Cazul Elizei, femeia care a murit, la scurt timp după ce a născut în Spitalul din Orăștie, i-a înfuriat pe hunedoreni
Un sistem bolnav, care în loc să te facă bine, te îngroapă. Aceasta este concluzia în urma sutelor de comentarii publicate pe Internet, ieri, după apariția în presă a cazului Elizei, femeia de 36 de ani, din satul Vaidei, care a murit la scurt timp după ce a adus pe lume o fetiță. Orăștienii sunt îngroziți de situație și spun că problemele din acest spital sunt multe.
Marți dimineață, Eliza a fost internată la spitalul din Orăștie. Femeia a născut, iar la aproximativ o oră de la naștere a făcut hemoragie. Deși poate trata astfel de cazuri, unitatea sanitară a solicitat ca tânăra să fie transportată la Deva, dar, pe drum, femeia a intrat în stop cardio-respirator și a murit. Medicul SMURD care a preluat-o spunea, miercuri, că Eliza născuse înainte cu o oră să ajungă ambulanța de la Deva. Potrivit informațiilor noastre, în spitalul de la Orăștie nu exista un medic anestezist, la momentul în care au apărut complicațiile, de aceea s-a şi fost sunat la Spitalul Județean, pentru ca medicii de aici să pregătească sala de operații. Altfel, dacă ar fi existat, doctorii de la Orăștie ar fi avut toate aparaturile necesare pentru efectuarea intervenției. Din surse oficiale, știm că, la Orăștie, la fel ca și în toate celelalte localități ale județului, majoritatea cazurilor mai complicate sunt direcționate spre Spitalul Județean Hunedoara. Acestă practică este confirmată și de oamenii care au fost impresionați de drama familiei Elizei, obligată acum să înmormânteze mama a trei fetițe. „Ce doctori incompetenți, știu doar să trimită la Deva. De când mă știu, e vechea poveste. Nu știu cum și-au luat doctoratul, fraților, pe bani? Nu sunt buni de nimic, nemernicii. Mor bieții oameni și nu fac nimic. Rușine să vă fie”, spune Claudia.
Mesaje de revoltă
Orăștienii sunt revoltați și spun că întreaga conducere a spitalului ar trebui să își dea demisia. „Aș fi curioasă de poziția doamnei Graziela Achim. În urmă cu vreo două săptămâni, punea poze pe facebook cu ce dotări are spitalul din Orăștie… Ar trebui să le fie rușine, măcar”, spune Andrada. S-au spălat pe mâini, au trimis-o că s-au gândit că e mai bine să moară în Deva, decât la ei, dar uite că nu a fost cum au vrut ei. Să fie trași la răspundere”, este mesajul Adrianei. „Din păcate, plătim la stat pentru umilință și bătaie de joc, atât merităm noi, plătitori de taxe și impozite, să murim cu zile… Oare doctorii care s-au ocupat de Eliza nu au inimă și suflet? Domnilor Doctori, există Dumnezeu și toți veți plăti pentru faptele și indiferența cu care vă tratați pacienții… Dumnezeu să o odihnescă și multă putere familiei îndoliate pentru a face față aceastei tragedii…”, este comentariul altei orăștience. „Dacă știu că nu sunt în stare să rezolve posibilele probleme ce pot apărea după o naștere, de ce nu trimit pacienții, din start, în Deva?”, se întreabă o altă femeie. „Păcat… ar trebui închis spitalul, pentru incompetenții ce lucrează în acea instituție. O armată de șpăgari, burți grase, indivizi ipocriți și corupți până în măduva oaselor! Bunica mea când se interna, mereu trebuia să meargă cu bani <schimbați> la ea, ciocolate, cafele, să aibe pentru doctori și asistente, dacă nu, nu te bagă nimeni în seamă!!!!!”, este mesajul lui Raul.
Miercuri, am încercat să obținem o informație oficială de la Spitalul din Orăștie, mai exact de la managerul instituției, Graziela Achim. Am adresat mai multe întrebări, cum ar fi: „La ce oră a născut femeia, după cât timp au apărut complicațiile și care este starea copilului? La acea oră, a existat un medic anestezist în spital? Când a fost luată decizia de a o transporta pe femeie la Deva și de ce nu a fost tratată în spitalul din Orăștie. De ce s-a luat această decizie și la ce oră ați solicitat ambulanța? Ce fel de complicații au survenit pe parcursul nașterii?”.
Răspunsul managerului instituției a fost următorul: „Având în vedere faptul că solicitarea dumneavoastră, în cea mai mare măsură, intră sub incidența art. 21 din legea 46/2003, legea drepturilor pacientului, vă rog să luați act de următoarele: Anestezist există în Spitalul Municipal Orăștie, de luni până vineri, în intervalul 8-15”.
Eliza va fi înmormântată astăzi
Familia o va înmormânta astăzi pe Eliza, în satul Vaidei. În urma ei rămân trei fetițe și rudele și prietenii, înlăcrimați și neputincioși. „A fost vecina și colega mea. Nici nu pot să-mi revin din șoc… au rămas trei fetițe orfane de mamă, o mare durere…”, a scris pe facebook o prietenă a Elizei. „Trist, păcat de sufletul ei, de mama și de tinerețea ei. Era verișoara mea, Eliza, mă rog să-i dea Dumnezeu liniște”, a spus Alina. Medicii legiști nu se pronunță încă exact asupra cauzei morții, dar limitează opțiunile: femeia fie a murit în urma unui șoc hemoragic, fie în urma unei embolii. Sursele noastre spun că ambele puteau fi tratate la Orăștie. Doar examenul histo-patologic va putea însă confirma cu certitudine care sunt cauzele decesului.
Este dureros de tot ce se intampla,trebuie facut ceva la acest spital.