glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Termen mai scurt pentru eliberarea actelor de identitate, la Deva

Serviciul Evidența Persoanelor Deva a anunțat că, începând de marți, 6 august, eliberează actele de identitate în 15 zile calendaristice.

Excepție fac situațiile în care sunt necesare verificări prevăzute de lege şi nu se poate onora termenul de 15 zile, iar pentru vizele de reşedinţă, termenul de 3 zile.

Termenul stabilit prin lege pentru eliberarea actelor de identitate este de până la 30 de zile. Legiuitorul a stabilit că acest termen poate fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.

Nu există taxă pentru eliberarea actului de identitate în regim de urgenţă.

Se poate solicita un nou act de identitate cu șase luni înainte de data expirării.

La Serviciul Evidenţa Persoanelor Deva se solicită şi se eliberează acte de identitate pentru cetățenii cu domiciliul în Deva și în localitățile componente ale municipiului (Archia, Bîrcea Mică, Cristur, Sîntuhalm), precum şi pentru cetăţenii domiciliaţi în comunele Şoimuş, Veţel, Brănişca, Hărău, Certeju de Sus, Cîrjiţi şi satele arondate acestora.

Există posibilitatea programării on-line (www.primariadeva.ro, secţiunea PROGRAMARE on-line cartea de identitate) pentru depunerea documentelor şi preluarea imaginii în vederea solicitării actelor de identitate la Serviciul de Evidenţa Persoanelor Deva.

Program de lucru cu publicul

Primiri şi eliberări acte:

Luni, marți, joi: 8:30 – 16:30

Miercuri: 8:30 – 18:30

Vineri: 8:30 – 16:30

Back to top button