glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Supercupa, Liga 1, Cupa României şi UEFA Futsal Cup – luptă pe patru fronturi pentru Autobergamo

Inversăm puţin ordinea firească a lucrurilor şi, înainte de a face retrospectiva sezonului 2016 – 2017 (pe care o vom prezenta însă pe larg, cât de curând, în „Glasul Hunedoarei”) pentru Autobergamo Deva, vom arunca o privire asupra a ceea ce urmează pentru campioana României în sezonul competiţional 2017 – 2018, pentru că avem noutăţi în ceea ce priveşte lotul de jucători, cu veniri şi plecări.

În mod sigur nu este o abordare uzuală, însă spre deosebire de celelalte reprezentante ale judeţului la jocurile sportive pe echipe – Cetate Devatrans la handal, Ştiinţa Petroşani la rugby sau CNS Cetate Deva la fotbal, ale căror evoluţii în campionatul trecut le-am prezentat deja în ziarul nostru – Autobergamo nu doar că a evoluat în prima ligă de futsal, dar şi-a şi îndeplinit obiectivul fixat, adică a adus titlul naţional într-un municipiu şi un judeţ care nu au fost deloc răsfăţate cu succese sportive în ultimii ani, aşadar constituie oricum o excepţie notabilă.

Schimbări în lot la Autobergamo pentru noul sezon

Aşa cum se anunţa la finele sezonului trecut, la Autobergamo Deva au intervenit modificări în lotul de jucători. Echipa s-a despărţit de trei dintre foştii ei componenţi, Ique Ribeiro, Nuno Coco Moreira şi Cesar Ribeiro, ultimul venit pe sfârşit de campionat şi care nu a prins mai deloc minute pe teren. „În afară de aceştia trei lotul a rămas în principiu acelaşi, avem înţelegeri verbale cu toţi componenţii săi şi săptămâna viitoare vom încheia noile contracte. Au semnat deja pentru a continua la Autobergamo cei doi internaţionali moldoveni, Cristi Obadă şi Sergiu Tacot. Pot să vă spun că ne-am înţeles în principiu şi cu doi internaţionali români, Mimi Stoica şi Alpar Csoma, ambii foşti în sezonul trecut la City’us Târgu Mureş, vor semna cu noi şi vor veni să joace pentru Deva”, ne-a comunicat Dorin Popa, preşedintele clubului Autobergamo Deva.

Pe banca tehnică a echipei a fost confirmat desigur Florin Ignat, antrenor-jucător în sezonul trecut, cel care în scurta sa carieră de antrenor şi-a trecut deja în palmares „tripla” Campionat – Cupă – Supercupă, maxim ce se poate obţine pe plan intern. Pentru tânărul tehnician urmează în această toamnă examenul internaţional numit UEFA Futsal Cup – echivalentul Ligii Campionilor din futsal, aşa cum am mai spus-o.

Început tradiţional de sezon cu Supercupa României

S-au aflat şi datele de disputare ale primelor întreceri interne din noul sezon competiţional. Ca de obicei, deschiderea oficială o face Supercupa României, care opune câştigătoarele celor două trofee majore din futsalul autohton, adică ale campionatului şi ale Cupei. Pe 20 august se vor întâlni Autobergamo Deva, deţinătoarea titlului în Liga întâi, şi Informatica Timişoara, învingătoare în premieră în Cupa României. Să spunem că Supercupa se află de trei sezoane – adică de când s-a reluat această competiţie – în vitrina clubului devean, după victorii în tot atâtea rânduri în faţa marii rivale City’us Târgu Mureş: 6 – 1 în 2016, 4 – 3 după prelungiri în 2015, ambele partide disputate la Cluj, şi 7 – 4 în 2014, meci jucat la Chiajna.

Cele două formaţii s-au întâlnit şi în finala Cupei României din sezonul trecut, în Final Four de la Timişoara, când câştig de cauză a avut Informatica după un joc de un rar echilibru, tranşat dramatic la loviturile de departajare. Timişorenii nu au mai apucat însă să îi întâlnească pe cei de la Autobergamo şi în finala Ligii întâi, fiind eliminaţi în semifinale de United Galaţi, echipă pe care devenii au învins-o după cum se ştie în marea finală de campionat şi şi-au adjudecat titlul.

O săptămână mai târziu debutează Liga 1

Competiţia numărul 1 din futsalul românesc, Liga întâi, va începe în acest an pe 27 august, data tragerii la sorţi a programului urmând a se stabili la începutul lunii, când va avea loc o întrunire a conducătorilor de club la sediul Federaţiei. Liga 1 va aduna la start 12 echipe, acestea fiind cele opt ajunse în play-off la ediţia trecută, primele două clasate din play-out – KSE Tg. Secuiesc şi Clujana Cluj Napoca, câştigătoarea Ligii a doua Imperial Wet Miercurea Ciuc şi învingătoarea din meciul de baraj între ultima clasată din play-out şi locul 2 din Liga a doua, Muncitorul Reşiţa, care a dispus de Colţea Braşov într-o dublă manşă.

Pentru sezonul 2017 – 2018 se va păstra în Liga 1 actualul sistem competiţional, cu primele opt clasate la sfârşitul sezonului regulat calificate în play-off, unde se va juca în sistem eliminatoriu (locul 1 – locul 8, 2 – 7, 3 – 6, 4 – 5). Sferturile de finală şi semifinalele se vor disputa după regula „două victorii din trei meciuri”, iar finala la fel ca în campionatul încheiat nu demult, pe sistemul „trei din cinci”. Va exista şi un play-out, cu echipele clasate pe locurile 9 – 12.

Gândurile merg tot către meciurile din Europa

Încă nu s-au stabilit datele din Cupa României, însă le ştim sigur pe cele din competiţia internaţională UEFA Futsal Cup. Pe 6 iulie la Nyon va avea loc tragerea la sorţi pentru turul preliminar, dar şi pentru grupele din Main Round A şi B, la ultimul dintre acestea intrând în competiţie şi campioana României, Autobergamo. Preliminariile vor avea loc între 22 şi 27 august, iar meciurile din Main Round, între 10 – 15 octombrie, una dintre cele patru grupe din Main Round B fiind organizată la Deva, aşa cum am anunţat în „Glasul Hunedoarei”. În eventualitatea mult dorită că echipa deveană îşi va câştiga grupa, ea se va califica în Elite Round, cu meciuri programate între 21 şi 26 noiembrie.

Iată mai jos şi tabloul complet al participantelor din sezonul 2017 – 2018 în UEFA Futsal Cup, precum şi al cluburilor care vor găzdui meciurile din grupele preliminarii şi din Main Round A şi B.

Echipele din UEFA Futsal Cup 2017 – 2018

Inter FS (Spania) – deţinătoarea trofeului

Dinamo Moskva (Rusia)

Dina Moskva (Rusia)

Barcelona (Spania)

Braga (Portugalia)

Sporting CP (Portugalia)

Luparense (Italia) – gazdă Main Round A

Pescara (Italia)

Prodexim Kherson (Ucraina)

Araz Naxçivan (Azerbaidjan)

Brezje Maribor (Slovenia) – gazdă Main Round A

Kairat Almaty (Kazahstan)

Ekonomac (Serbia) – gazdă Main Round A

Nacional Zagreb (Croaţia)

EP Chrudim (Cehia)

Autobergamo Deva (România) – gazdă Main Round B

Győri ETO (Ungaria) – gazdă Main Round B

Slov-Matic Bratislava (Slovacia) – gazdă Main Round B

ZVV ‘t Knooppunt (Olanda)

Halle-Gooik (Belgia)

Mostar SG Staklorad (Bosnia) – gazdă preliminarii

Stalitsa Minsk (Belarus) – gazdă Main Round A

BTS Rekord Bielsko-Biała (Polonia)

Shkupi (Macedonia)

Sievi Futsal (Finlanda) – gazdă Main Round B

Arnavutköy Belediyespor (Turcia)

Garges Djibson (Franţa)

Nikars Riga (Letonia)

STU Telasi (Georgia)

Sjarmtrollan IL (Norvegia) – gazdă preliminarii

IFK Uddevalla (Suedia) – gazdă preliminarii

Helvécia (Anglia)

Doukas SAC (Grecia)

Classic Chişinău (Moldova)

Copenhaga (Danemarca) – gazdă preliminarii

Titograd (Muntenegru)

Levski Sofia Zapad (Bulgaria)

Minerva (Elveţia) – gazdă preliminarii

FC Leo (Armenia)

FC Encamp (Andorra)

Vytis (Lituania)

Flamurtari Vlore (Albania)

Maccabi Futsal (Israel)

Anorthosis Famagusta (Cipru) – gazdă preliminarii

Wrexham (Ţara Galilor)

Narva United (Estonia)

Lynx FC (Gibraltar)

Luxol St Andrews (Malta)

Tre Fiori (San Marino)

TMT Futsal Club (Scoţia)

Jahn Regensburg (Germania)

FC Liburni (Kosovo)

Diamantz Linz (Austria) – gazdă preliminarii

UMF Selfoss (Islanda)

FC Differdange (Luxemburg) – gazdă preliminarii

Foyle Futsal Club (Irlanda de Nord)

Transylvania (Irlanda)

notă: Federaţiile din Feroe şi Liechtenstein nu au avut campionate interne în sezonul 2016 – 2017.

Back to top button