glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Ştiinţa Petroşani şi-a reluat pregătirile pentru Divizia Naţională

Chiar dacă oficial reunirea lotului este prevăzută abia pentru 15 februarie, rugbyştii de la Ştiinţa Petroşani au început încă din luna ianuarie pregătirea pentru returul campionatului. Despre condiţiile – ori mai degrabă despre lipsa lor – în care aceasta se desfăşoară ne-a vorbit Emil Drumea, managerul şi antrenorul echipei petroşănene.

Ştiinţa ocupa locul 2 în Divizia Naţională de Seniori la sfârşitul turului, la şapte puncte în urma liderului CS Năvodari (ceea ce în rugby nu reprezintă o diferenţă mare, o victorie cu bonus ofensiv aducând cinci puncte), şi îşi menţine intacte şansele de a-şi păstra titlul cucerit în ediţia trecută de campionat. Întrecerea se reia la sfârşitul lunii martie, când petroşănenii vor juca în deplasare la Cluj, cu CS Mănăştur.

Aleargă prin zăpadă şi aşteaptă bugetul

„Neoficial, am început să ne pregătim de luna trecută, din ianuarie, deşi oficial abia pe 15 februarie este programată reunirea lotului. Am început să ne antrenăm, alergăm pe lângă instituţii, prin zăpadă, pentru că acestea sunt condiţiile pe care le avem la Petroşani – cele asigurate de Mama Natură. Peste o săptămână, pe 15, sperăm să putem trece la regim normal de antrenamente, câte două – trei pe zi. Până atunci însă aşteptăm să vedem care va fi bugetul clubului pentru anul acesta, vedeţi că abia acum s-a stabilit şi bugetul României pe 1017.

Ştiţi povestea noastră, am terminat pe locul întâi campionatul trecut şi nu am putut să promovăm din cauza lipsei banilor. Vedeţi ce se întâmplă şi cu echipe de prin alte sporturi, ce s-a întâmplat cu handbalul la Deva, peste tot sunt probleme financiare.

În ceea ce priveşte jucătorii dispunem de un lot ceva mai numeros şi sperăm să avem la dispoziţie la pregătiri şi pentru campionat măcar 26 de rugbyşti. Asta deoarece apar tot felul de probleme, sunt care au servicii şi nu pot veni permanent, s-a întâmplat şi în tur să lipsească unul sau altul. Au intervenit după cum ştiţi schimbări în lot faţă de campionatul trecut, au apărut mai mulţi jucători tineri, pentru că asta suntem noi, Ştiinţa Petroşani e o rampă de lansare. Cum se ridică valoric, rugbyştii noştri pleacă, pe la Cluj, pe la Iaşi, prin alte părţi. Dacă ar rămâne măcar un an sau doi aici, ar fi altceva. Asta e, nu are rost să ne plângem, că oricum nu rezolvăm nimic, suntem oameni maturi şi conştienţi de asta. Aşteptăm prima etapă din retur, când jucăm la Cluj cu Mănăşturul, şi mai vorbim după aceea”, a declarat Emil Drumea pentru Glasul Hunedoarei.

Ştiinţa pleacă în retur de pe poziţia secundă

De-a lungul anului 2016 v-am ţinut la curent în pagina de sport a ziarului nostru cu evoluţiile rugbyiştilor de la Ştiinţa Petroşani atât în Cupa României şi în Campionatul Naţional de rugby în 7, cât şi în partidele din Divizia Naţională de Seniori. Aici, în cea mai importantă competiţie pentru formaţia noastră, Ştiinţa a început fulminant, cu patru victorii consecutive în primele patru etape, în faţa celor de la Mănăştur, Năvodari, Galaţi şi Bârlad. Acest parcurs perfect din prima parte a campionatului nu a putut fi păstrat şi pe finalul turului, când echipa a mai scăzut şi a înregistrat doar o victorie în ultimele trei etape, cele două înfrângeri suferite trimiţând Ştiinţa pe poziţia a doua în clasament.

Ştiinţa a încheiat astfel turul de campionat la şapte puncte în urma liderului Năvodari – echipă alcătuită în cea mai mare parte din foştii jucători de la Farul Constanţa, formaţie de Superligă şi de mare tradiţie desfiinţată cu un an în urmă. Diferenţa de puncte faţă de locul întâi s-a făcut nu numai datorită numărului mai mare de victorii – şase Năvodari, cinci Ştiinţa – ci şi la punctele bonus obţinute – şase constănţenii, doar trei petroşănenii.

Să spunem însă că formaţia din Petroşani păstrează şanse reale la cucerirea titlului în DNS pentru al doilea an consecutiv, formatul competiţiei fiind unul care oferă practic şanse egale primelor două clasate, după cum puteţi vedea mai jos.

Rezultatele din tur

71 – 10 CS Mănăştur (acasă)

20 – 19 CS Năvodari (acasă)

35 – 19 RC Municipal Galaţi (deplasare)

31 – 29 RC Bârlad (acasă)

20 – 30 CSM Bucovina Suceava (deplasare)

25 – 15 CSUAV Arad (deplasare)

8 – 12 RC Stejarul Buzău (acasă)

Programul returului

25 martie: CS Mănăştur – CS Ştiinţa Petroşani

1 aprilie: CS Năvodari – CS Ştiinţa Petroşani

8 aprilie: CS Ştiinţa Petroşani – RCM Galaţi

22 aprilie: RC Bârlad – CS Ştiinţa Petroşani

29 aprilie: CS Ştiinţa Petroşani – CSM Bucovina Suceava

6 mai: CS Ştiinţa Petroşani – CSUAV Arad

13 mai: RC Stejarul Buzău – CS Ştiinţa Petroşani

Clasamentul Diviziei Naţionale de Seniori la rugby  

  1. CS Năvodari 7   6   0   1   285 – 81   24   6   30
  2. Ştiinţa Petroşani 7 5   0   2   210 – 134   20   3   23
  3. Bucovina Suceava 7 5   0   2   181 – 159   20   3   23
  4. Stejarul Buzău 6 4   0   2   100 – 86   16   2   18
  5. RC Bârlad 7 3   0   4   189 – 153   12   4   16
  6. CSUAV Arad 6 2   0   4   89 – 167   8   1   9
  7. RCM Galaţi 7   1   0   6   91 – 174   4   4   8
  8. CS Mănăştur 7   1   0   6   83 – 274   3   0   3*

* echipă penalizată cu un punct pentru neprezentare

restanţa Stejarul Buzău – CSU AV Arad se va disputa în 18 martie

Regulamentul de desfăşurare a Diviziei Naţionale de Seniori

Regulamentul ediţiei 2016 – 2017 din DNS prevede ca în faza a doua a competiţiei, după sfârşitul returului, să se joace doar meciuri eliminatorii şi de clasament. Locurile 1 – 4 vor disputa semifinalele după sistemul locul 1 – locul 4 şi locul 2 – locul 3, într-o singură manşă, pe terenul echipei mai bine clasate la finele sezonului regulat. Învingătoarele din semifinale urmează să joace finala mare pentru locurile 1 – 2 în DNS, iar învinsele finala mică pentru locurile 3 – 4, ambele partide fiind programate pe terenuri neutre. Pe acelaşi sistem se vor juca şi meciurile de clasament pentru locurile 5 – 8, adică locul 5 cu locul 8 şi locul 6 cu locul 7 în semifinale, pe terenul echipelor mai bine clasate, iar finalele între învingătoarele, respectiv învinsele din aceste partide vor avea loc pe terenuri neutre.

Back to top button