Sindicaliştii CEH strâng rândurile. Principalul sindicat al minerilor negociază alături de energeticieni noul Contract Colectiv de Muncă
Astăzi încep, efectiv, negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă (CCM) al angajaţilor Complexului Energetic Hunedoara. Miercuri, Sindicatul „Muntele” şi liderii de sindicat ai energeticienilor de la Mintia şi Paroşeni s-au prezentat împreună la prima întrevedere cu Administraţia CEH, şedinţă pe parcursul căreia s-a stabilit doar calendarul de negociere. Sindicaliştii speră ca, astfel, să pună o mai mare presiune pe managerii CEH şi pe reprezentanţii Ministerului Energiei.
Liderul Sindicatului „Muntele”, Petre Nica, spune că organizaţia pe care o reprezintă a lansat o invitaţie către aproape toate sindicatele din cadrul CEH pentru a i se alătura la negocierile cu administraţia. Nu a fost însă invitat Sindicatul „Noroc Bun”, condus de Adrian Jurca. Între Nica şi Jurca există un conflict mai vechi care se manifestă virulent, uneori chiar trivial, pe reţelele de socializare.
Sindicaliştii şi reprezentaţii administraţiei CEH se vor întâlni de patru ori pe săptămână pentru a discuta pe tema prevederilor noului CCM. Actualul Contract Colectiv de Muncă expiră pe 29 iulie. „Dorim ca noul contract să ofere o protecţie socială sporită atât angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi, cât şi celor care rămân angajaţi ai CEH şi a căror muncă trebuie să fie corect răsplătită”, spune Petre Nica.
Energeticienii au o urgenţă: transportul
Preşedintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva – Mintia, Mircea Crişovan, spune că a trebuit să le explice colegilor de sindicat de ce a dat curs invitaţiei la negocieri făcută de Sindicatul „Muntele”: „Ministerul Energiei şi Administraţia CEH îşi doresc să aibă sindicatele dezbinate. Aşa le este mai uşor să încerce să ne spună doar poveşti. Sindicatul «Muntele» şi-a schimbat optica şi, spre deosebire de anii trecuţi, ne-a invitat şi pe noi să le fim alături la negocieri. Cred că 5.000 din totalul de 6.200 de angajaţi ai CEH sunt reprezentaţi acum la aceste negocieri. Una este să mergi la Bucureşti reprezentând 1.000 de oameni, alta este să vorbeşti în numele a 5.000. Da, avem de gând, pe viitor să mergem şi la Ministerul Energiei pentru a le cere să ne spună clar şi în scris ce au de gând cu acest Complex. Ne tot spun că au nevoie de noi, dar în scris nu ni se oferă nimic. Nici nu ni se spune când şi cine dă bani pentru investiţiile necesare la CEH”.
Conform lui Mircea Crişovan, prima problemă pe care doreşte să o rezolve în urma negocierii noului CCM este cea a transportului pentru angajaţi. „Sunt foarte mulţi colegi care vin de la 15 – 20 de kilometri la locul de muncă şi, dintr-un salariu de 1.500 de lei, dau 400 de lei doar pe navetă”, spune liderul sindical. Crişovan precizează că noul CCM va fi unul care nu va face diferenţieri între mineri şi angajaţii din termocentrale.
One Comment