România merge la barajul pentru Europeanul de futsal
România a găzduit timp de patru zile, în Sala Polivalentă din Călăraşi, meciurile grupei a patra din preliminariile Campionatului European de futsal de anul viitor din Slovenia. Alături de Naţionala României, care a avut în componenţa sa şase jucători de la Autobergamo Deva, au mai făcut parte din această grupă Portugalia – marea favorită, care a şi obţinut o calificare lejeră la turneul final, Finlanda – principala contracandidată a „tricolorilor” la poziţia secundă şi Letonia – ajunsă aici în urma unui baraj, dar care a avut o evoluţie onorabilă.
În urma rezultatelor Portugalia s-a calificat direct la Euro 2018, iar România merge în play-off, acolo unde se vor stabili ultimele patru echipe participante la turneul final din Slovenia. La play-off vor participa ocupantele locurilor secunde şi locul 3 cu cea mai bună linie de clasament din cele şapte grupe preliminarii. Tragerea la sorţi a meciurilor eliminatorii tur – retur dintre aceste opt echipe va avea loc la Nyon, în 6 iulie. Turneul final se va desfăşura anul viitor, în perioada 30 ianuarie – 10 februarie, la Ljubljana.
„Filmul” drumului României spre play-off
România – Finlanda 5 – 5
Meciul cu finlandezii era considerat a fi decisiv în stabilirea ocupantei locului 2, pentru că era greu de crezut că vreuna dintre cele două echipe putea încurca Portugalia sau că Letonia ar fi avut resurse să se implice direct în această bătălie pentru play-off.
Nordicii au pus mari probleme României, fiind permanent la conducerea partidei, Naţionala noastră alergând practic tot timpul după egalare. Egalare pe care a şi obţinut-o la final într-un moment în care, să fim sinceri, nimeni nu mai spera, pentru că mai erau doar patru secunde de joc şi Finlanda conducea la două goluri diferenţă!
Oaspeţii au deschis scorul în minutul 6 cu golul lui Jyrikiainen, pentru ca România să egaleze prin reuşita căpitanului Emil Răducu din minutul 12. Finlandezii au intrat totuşi cu avantaj la cabine, Tirkkonen înscriind când mai rămăseseră 13 secunde până la pauză. Parcă în oglindă, la 13 secunde de la reluare Autio a marcat din nou pentru nordici şi scorul a devenit 1 – 3. Cristi Matei a redus diferenţa în minutul 23, dar în acelaşi minut (de fapt, la doar 25 de secunde de la golul căpitanului lui Autoberamo Deva) Teittinen a refăcut ecartul de două goluri la 2 – 4. Toate şansele de calificare ale României au părut că se năruie în minutul 31, când Autio a realizat „dubla” şi scorul a devenit 2 – 5. Robert Matei a readus o rază de speranţă în minutul 33, când a înscris pentru 3 – 5. A urmat o cursă furibundă şi aproape disperată după încă două goluri, primul dintre acestea venind cu numai patru secunde înainte de fluierul final, când Alpar Csoma a marcat golul patru al României. În cele trei secunde rămase de joc Finlanda a repus balonul de la centru, românii au făcut presing, finlandezii au trimis un balon lung în terenul advers, portarul devean Petrişor Toniţa a fost faultat – absolut stupid – de un adversar şi, cum Finlanda adunase şase greşeli de echipă în repriza a doua a urmat o lovitură de penalitate de la 10 metri pentru România, exact când timpul regulamentar de joc expira. A transformat impecabil Robert Matei şi a adus Naţionalei noastre un punct uriaş, care îi păstra şansele de a merge cel puţin la barajul pentru Euro.
România – Letonia 3 – 1
După egalul smuls în condiţii dramatice cu Finlanda, România a avut de înfruntat a doua zi o echipă a Letoniei care în mod absolut surprinzător a condus Portugalia la pauză în meciul de deschidere al turneului de la Călăraşi, pierzând greu, la limită, cu 1 – 2 în faţa unei favorite nu doar la calificarea din grupa preliminară, ci chiar la titlul european. Conştienţi că aveau nevoie de o victorie la un scor cât mai mare în disputa de la distanţă cu finlandezii pentru locul 2 şi de impulsionaţi şi de faptul că Finlanda pierduse categoric în faţa Portugaliei, 1 – 5, chiar înaintea acestui meci al României cu Letonia, „tricolorii” s-au precipitat spre poarta adversă, însă le-a lipsit luciditatea la finalizare.
Abia cu un minut înainte de pauză deveanul Robert Matei, golgeterul României în aceste calificări, a marcat primul gol al întâlnirii, evitând intrarea la cabine cu un scor alb. Laszlo Szocs a majorat diferenţa la 2 – 0 în minutul 25, însă cu două minute şi jumătate înainte de final Jerofejevs a readus emoţiile în Sala Sporturilor din Călăraşi, reducând scorul la 2 – 1. Cel care a liniştit lucrurile a fost acelaşi Robert Matei, care a punctat la numai 28 de secunde de la golul letonilor, stabilind scorul final al partidei.
România – Portugalia 0 – 4
Deşi în cazul unei victorii – puţin probabile, dealtfel – România ar fi detronat Portugalia de pe primul loc şi s-ar fi calificat direct la Euro, singura grijă a „tricolorilor” în această partidă a fost să nu fie învinşi la cinci goluri diferenţă, caz în care ar fi pierdut şi poziţia secundă.
Lusitanii au deschis scorul după doar 17 secunde (!), prin Bruno Coelho şi l-au majorat prin acelaşi jucător patru minute mai târziu. Publicul din Călăraşi începea să se teamă de un scor-fluviu, însă deşi au dominat net întâlnirea portughezii nu au forţat, mai înscriind o singură dată până la pauză – Joachim Marcio, minutul 15.
În partea a doua România a început în 5 + 0 în căutarea golului de onoare şi a ratat câteva bune ocazii prin Robert Matei, Paulo Ferreira, Mimi Stoica şi Emil Răducu, ultimul trimiţând mingea în bară. Portugalia a mai avut şi ea o bară şi a marcat golul patru când mai erau doar 20 de secunde din meci, prin Joao Matos. Ai noştri însă îşi asiguraseră deja îndeplinirea obiectivului propus, calificarea în play-off.
Se ştiu opt calificate, mai sunt patru locuri la Euro
S-au calificat direct la turneul final Italia (grupa 1), Azerbaidjan (grupa 2), Ucraina (grupa 3), Portugalia (grupa 4), Spania (grupa 5), Kazahstan (grupa 6) şi Rusia (grupa 7). La Euro 2018 este calificată din oficiu Slovenia, ca ţară gazdă.
În play-off merg Georgia (grupa 1), Ungaria (grupa 2), Croaţia (grupa 3), România (grupa 4), Serbia (grupa 5), Cehia (grupa 6) şi Franţa (grupa 7). Locul 3 cu cea mai bună linie de clasament din toate grupele l-a ocupat Polonia (grupa 5), care va merge de asemenea în play-off.
Lotul României
Între cei convocaţi de antrenorul-jucător Robert Lupu pentru meciurile din preliminarii s-au aflat şase jucători de la Autobergamo Deva. Iată care a fost componenţa lotului României:
Vlad Iancu, Petrişor Toniţa (ambii de la Autobergamo Deva) – portari, Robert Matei, Cristian Matei, Adrian Pânzaru, Paulo Ferreira (toţi de la Autobergamo Deva), Emil Răducu (Luxol/ Malta), Laszlo Szocs (Odorheiu Secuiesc), Manuel Moldoveanu (United Galaţi), Ionuţ Movileanu (Dunărea Călăraşi), Bogdan Covaci, Dumitru Stoica, Alpar Csoma (toţi trei de la City’US Târgu Mureş), Robert Lupu (Informatica Timişoara) – jucători de câmp.
Clasamentul Grupei 4
- Portugalia 3 3 0 0 11 – 2 9
- România 3 1 1 1 8 – 10 4
- Finlanda 3 1 1 1 10 – 13 4
- Letonia 3 0 0 3 5 – 9 0
Rezultatele înregistrate în grupa de la Călăraşi:
Portugalia – Letonia 2 – 1
România – Finlanda 5 – 5
Portugalia – Finlanda 5 – 1
România – Letonia 3 – 1
Finlanda – Letonia 4 – 3
România – Portugalia 0 – 4
Înapoi la campionatul nostru cel de toate zilele
După ce Naţionala României s-a calificat cu atâtea emoţii la barajul pentru Euro, revenim la întrecerea internă, pentru că în Liga 1, la sfârşitul acestei săptămâni, încep meciurile din play-off. În prima manşă a sferturilor de finală Autobergamo evoluează sâmbătă, de la ora 16, la Iaşi, în compania CSM Politehnica din localitate. Iată programul complet al jocuilor din play-off, manşa întâi:
15 aprilie, ora 16: Politehnica Iaşi – Autobergamo Deva
18 aprilie, ora 18: City’us Tg. Mureş – FK Odorheiu
19 aprilie, ora 18: Spicom Sf. Gheorghe – United Galaţi
19 aprilie, ora 18: Dunărea Călăraşi – Informatica Timişoara
Pentru manşa a doua s-a stabilit până acum data unui singur meci, Autobergamo Deva – Politehnica Iaşi, care se va juca duminică, 23 aprilie, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Deva.
3 Comments