glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateÎnvățământ

Rezultate dezastruoase la BAC. Niciun sfert dintre candidați nu au promovat examenul

Rezultatele sesiunii de toamnă a Bacalaureatului din acest an sunt extrem de slabe. Din numărul total de candidaţi care au susţinut probele, nicio treime nu au reuşit să obţină note de trecere, promovabilitatea fiind de 23,72 la sută.

Absolvenţii claselor a XII –a și a XIII-a care au susţinut examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă s-au făcut încă o dată de ruşine. Procentul mic de promovabilitate demonstrează faptul că elevii nu au luat examenul în serios nici la a doua încercare. Ieri, au fost afișate rezultatele parțiale ale examenului maturității, în toate cele trei centre de examinare din judeţ. Potrivit acestora, procentul de promovabilitate a fost de 23,72 la sută. „Pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului s-au înscris 910 absolvenți de liceu, majoritatea fiind candidați din promoția 2015-2016, însă doar 759 s-au şi prezentat la probe, restul fiind absenţi. Dintre candidaţii care au susţinut examenele, 180 au obţinut o medie de promovare, iar 579 de elevi au fost declaraţi nepromovaţi. La nivelul judeţului Hunedoara, procentul de promovabilitate la BAC, înainte de contestaţii, este de 23,72 la sută, mai mult cu aproximativ patru procente față de anul trecut, când promovabilitatea a fost de 20,47 la sută”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Claudia Anca.

150 de absenţi, dar niciun candidat eliminat

La această sesiune de examene nu s-au identificat incidente neplăcute, iar Bacalaureatul a decurs conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Totuşi, 150 de elevi nu s-au sinchisit să se prezinte la testări, aceştia fiind declaraţi absenţi. „Probele de examen s-au desfăşurat în condiţii optime, cu respectarea strictă a prevederilor din metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat şi a procedurilor transmise de ministerul de resort. Pe tot parcursul acestei sesiuni de examen nu s-au înregistrat disfuncţionalităţi sau incidente, prin urmare nu au fost candidaţi eliminaţi. Cu toate acestea, 150 de candidaţi au lipsit de la examen. Respectivii absolvenţi vor mai putea susţine probele din cadrul examenului de maturitate doar anul viitor”, a adăugat Claudia Anca.

Nicio medie peste nouă

Conform rezultatelor, cele mai multe medii obţinute de candidaţii hunedoreni la BAC au fost sub cinci, respectiv 216. De asemenea, doar patru medii au fost peste opt, iar niciuna peste nouă. Cea mai mare medie înregistrată în această sesiune a examenului a fost de 8,9 și i-a aparținut absolventei Colegiului Economic „Hermes” Petroșani, Mihaela Claudia Drăghici. Eventualele contestaţii au putut fi depuse ieri până la ora 20:00, iar soluţionarea acestora se va efectua astăzi şi mâine. Rezultatele finale vor fi făcute publice joi, 1 septembrie.

Back to top button