glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Protest prelungit la Mintia. Unii angajaţi ameninţă cu demisia.

150 de angajaţi ai Termocentralei Mintia au refuzat ieri dimineaţă să intre în tură, pe motiv că nu au echipamente de protecţie, iar unitatea amintită nu are nicio perspectivă clară de viitor. Este vorba despre angajaţi ai Secţiei de exploatare termo-mecanică, ai Atelierului mecanic şi ai Secţiei PRAM – AMC.

După-amiază, la protest s-au raliat şi angajaţii care ar fi trebuit să intre în schimbul II. Oamenii sunt nemulţumiţi şi de modificările salariale efectuate, spun ei, în mod nedrept, în ultimele luni, în rândul angajaţilor Complexului Energetic Hunedoara.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al CEH, Stamin Purcaru, şi directorul general, Viorel Stancu, s-au deplasat ieri la Mintia pentru negocieri cu protestatarii însă, cel puţin până la închiderea ediţiei noastre, nu reuşiseră să dezamorseze conflictul.

„Cerem ca domnul Toma Petcu, ministrul energiei (care are astăzi planificată o vizită în Valea Jiului) să vină şi la Mintia şi să ne spună clar ce au de gând să facă cu Mintia. Dacă vor să o salveze, atunci să acorde o schemă de sprijin, dacă nu, atunci să acorde salarii compensatorii mulţumitoare. Tensiunile de astăzi au fost foarte mari. Oamenii au fost ameninţaţi cu cercetări disciplinare pentru că au refuzat să intre la lucru. Pe de altă parte, colegii mei au reuşit să-i ia prin surprindere pe conducătorii CEH anunţând că vor demisiona în bloc. Vor să facă asta pentru că sunt convinşi că mai au nevoie de noi doar până-n 31 decembrie pentru a asigura serviciile de sistem”, a declarat aseară liderul Sindicatului „Solidaritatea”, Cristian Iştoc.

Back to top button