Prețuri mici, la mare, prin programul „Litoralul pentru toţi”
Hunedorenii care nu au văzut anul acesta marea, dar își doresc să aibă parte de o vacanţă la preţuri accesibile pe litoralul românesc, pot beneficia de un sejur ieftin prin programul special care a început săptămâna aceasta și se derulează până la începutul lunii octombrie.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a lansat programul „Litoralul pentru toţi”, în perioada 28 august- 1 octombrie 2017. Turiştii se pot caza la mare în luna septembrie prin program, cu preţuri între 159 de lei şi 605 lei pentru un sejur de şase nopţi, tarifele variind în funcţie de gradul de confort al hotelurilor. Tarifele maximale propuse pentru oferta specială de şase nopţi de cazare pentru o persoană, la hotelurile din zona Mamaia – Constanţa – Eforie, sunt de 205 lei pentru hotelurile de o stea, fără mic dejun, 235 lei la 2 stele fără mic dejun şi 315 lei cu mic dejun, 265 de lei la trei stele fără mic dejun şi 425 lei cu mic dejun inclus, 485 lei la patru stele şi 605 lei la cinci stele, ambele preţuri incluzând masa de dimineaţă.
Prețuri extrem de mici în Sudul litoralului
Pentru staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche, tarifele maximale pentru ediţia de toamnă a programului (sejur şase nopţi/persoană) ajung până la 159 lei pentru hotel de o stea, fără mic dejun, 179 de lei la două stele, fără mic dejun, şi 269 de lei cu mic dejun, 199 de lei la trei stele fără masa de dimineaţă şi 329 de lei cu micul dejun inclus, iar la patru şi cinci stele – 379 de lei, respectiv 469 de lei, sumele incluzând şi micul dejun. „Programul special «Litoralul pentru Toţi» suscită, de la an la an, un interes crescând din partea turiştilor, cărora le venim în întâmpinare cu sejururi în extrasezon pe litoralul românesc, la preţuri foarte avantajoase. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia din primavara 2017, ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea şi preturi inferioare acestor plafoane tarifare. Perioada de desfăşurare a acestei ediţii este 28 august – 1 octombrie 2017, cu posibilitatea de a fi prelungită. Tariful este pentru o persoană. Sejurul minim este de şase nopţi, dar se pot valorifica şi sejururi mai mari”, se arată pe site-ul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc. Sistemul de vânzare a programului „Litoralul pentru toţi” este ”primul venit, primul servit”.
2 Comments