glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Prefectura pune presiune pe distribuitorul de energie electrică

Reprezentanţi ai companiilor Enel şi E-Distribuţie Banat s-au aflat ieri la Deva pentru a discuta cu primarii din judeţ pe tema problemelor cu care se confruntă fiecare dintre părţi în gestionarea şi funcţionarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice. În ultimii ani, în judeţ, numărul avariilor a crescut, din cauza vechimii reţelelor şi a frecvenţei mai mari a fenomenelor meteo periculoase.

 

Pe parcursul întrevederii, primarii şi-au expus nemulţumirile referitoare la modul în care sunt gestionate întreruperile de curent, mai ales în mediul rural. În ultimii ani a devenit aproape o obişnuinţă ca oamenilor dintr-un sat să le ia aproape o zi întreagă până ca apelurile lor telefonice să ajungă unde trebuie, din cauza sistemelor de dispecerat defectuoase ale distribuitorului de energie. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat, într-o bună bucată de vreme, şi în ce priveşte timpul care trecea de la sesizarea unei defecţiuni până la remedierea acesteia, una, două, sau chiar trei zile.

La finalul discuţiilor reprezentanţii E-Distribuţie au dat asigurări că „vor analiza fiecare sesizare primită din partea autorităților hunedorene, urmând să identifice  pentru fiecare caz soluții viabile”, după cum se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara.

 

Din lună-n lună

 

Şeful instituţiei amintite, Fabius Kiszely, spune că seria de întâlniri pe tema reţelelor de distribuţie a energiei va continua cu o frecvenţă mai mare decât cea obişnuită până acum: „În ultimul an cred că s-a văzut o îmbunătăţire în ce priveşte operativitatea cu care sunt rezolvate avariile din reţea, în judeţ. Este, totuşi, mult loc de mai bine. Noua legislaţie în domeniu obligă distribuitorul să tragă cablurile prin pământ. Aici apare o problemă cu iluminatul public, pentru că primarii de comune vor trebui să cheltuiască ei cu stâlpii. Nu a fost o întrunire care să se soldeze cu vreun plan de măsuri. Am dorit doar să mediez un dialog între distribuitorul de energie şi primarii din judeţ. În decurs de cel mult o lună va avea loc o nouă întâlnire pe această temă. Vom încerca să discutăm punctual problemele cu care se confruntă atât consumatorii de energie cât şi distribuitorul. E vorba de un demers de lungă durată, început în septembrie, la Timişoara, continuat în decembrie anul trecut şi în februarie, anul acesta, la Deva”.

Back to top button