Prefect: „Susțin vaccinarea obligatorie a copiilor”. Aproape 60 la sută dintre copiii din județ nu sunt imunizați împotriva rujeolei
Cifre îngrijorătoare, furnizate, ieri, de Direcția de Sănătate Publică Hunedoara. Aproape 60 la sută dintre copiii de la noi din județ nu sunt imunizați împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei. Ministerul Sănătății a pornit zilele trecute o campanie de vaccinare, iar cu ajutorul autorităților locale vor fi identificate cazurile în care copiii nu au fost imunizați.
În județul Hunedoara, există mai multe focare. Acestea au fost identificate în zonele Călan, Geoagiu, Hunedoara și Valea Jiului. „Pe site-ul Ministerului Sănătății și a Institutului Național de Sănătate publică, acoperirea vaccinală este de 41,7 la sută, pentru județul Hunedoara. Restul de copii, la vârsta la care trebuie să fie vaccinați. Doze de vaccin sunt. În 14 iulie am primit 7.340 de doze de vaccin împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei, care au început să fie împărțite medicilor de familie. Există și în teritoriu, și în depozitul DSP”, a declarat medicul șef al DSP Hunedoara și purtătorul de cuvânt al instituției, Cecilia Birău. Potrivit datelor centralizate de către Ministerul Sănătăţii, la nivel naţional, sunt aproximativ 180.000 de copii nevaccinaţi, dintre care, doar pentru 10% dintre ei se refuză vaccinarea, restul nici măcar nu ajung la medicul de familie. De la demararea epidemiei de rujeolă, la nouă luni, fiecare copil este vaccinat cu un supliment de ROR, iar mai apoi, la 12 luni de prima doză normală, ei sunt vaccinaţi din nou. La cinci ani este administrată ultima doză. În acest moment, Ministerul Sănătăţii are peste 500.000 de doze de vaccin împotriva rujeolei, cantitate care ar trebui să fie suficientă până la sfârşitul anului. „Campania de conștientizare trebuie să implice cât mai multă lume. Trebuie identificate potențialele focare, trebuie create centre de vaccinare suplimentare, dacă este cazul. Trebuie implicate unitățile administrativ-teritoriale și capacitățile pe care dânșii le au în materia aceasta. O evaluare de etapă a măsurilor va fi făcută lunar, iar o analiză serioasă va fi făcută la trimestru. Susțin vaccinarea obligatorie și rog pe această cale, pe toată lumea, să procedeze la a-și vaccina copiii, pentru că altfel lucrurile pot să ia o întorsătură nedorită pentru toată lumea”, a declarat, ieri, prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely.
De ce nu își vaccinează părinții copiii
Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), 370 de noi cazuri de rujeolă au fost înregistrate până la sfârşitul săptămânii trecute, în total fiind peste 8.000 de cazuri confirmate cu rujeolă în România. În județul Hunedoara, peste 100 de cazuri au fost doar în luna iulie. Până în acest moment, în România, au fost confirmate 31 de decese, respectiv opt în judeţul Timiş, şase în judeţul Arad, şase în judeţul Dolj, trei în judeţul Caraş Severin şi câte unul în judeţele Bihor, Cluj, Călăraşi, Satu Mare,Vaslui, Galaţi, Mureş şi Bucureşti. Cu toate acestea, din diferite motive, există părinți care nu își vaccinează copiii. Din ce motive? „Proasta informare în primul rând! Faptul că populația crede mai mult ceea ce citește pe Internet, decât ceea ce spun medicii de familie. Influențarea de la unul la altul: eu nu mi-am vaccinat copilul, nu trebuie să ți-l vaccinezi nici tu. Faptul că se crede că autismul este provocat de vaccinarea antirujeolică, lucru care nu a putut fi demonstrat de nimeni. Atâta timp cât populația nu va fi obligată într-un fel sau altul să își vaccineze copiii, pericolul este mare și va fi și mai mare, pentru că nu avem numai rujeolă, sunt o groază de alte boli. Doamne ferește să nu se declanșeze o epidemie. Dacă se continuă ca acoperirea vaccinală să fie atât de redusă, și nu din cauza medicilor, ci din cauza populației care refuză vaccinul, putem fi puși în fața unor epidemii, despre care credeam că nu vor mai fi niciodată: difteria, poliomielita și multe altele”, a declarat președinta Asociaților Medicilor de Familie, Ana Chiș.