Pe urmele dispăruţilor. Zeci de copii au fugit de acasă anul trecut. Niciunul nu a rămas pe lista dispăruţilor
Şi-au luat lumea în cap fie determinaţi de anturajul în care se învârteau, fie în urma unor discuţii familiale. Este vorba despre minorii care au crezut că se pot descurca pe cont propriu cu prea mult timp înainte să fie nevoiţi să facă acest lucru. Peste 70 de copii au fugit de acasă în cursul anului trecut.
Identificaţi şi reîncredinţaţi familiilor
Poliţiştii hunedoreni au căutat, anul trecut, un număr de 72 de minori plecaţi de la domiciliu. Din datele statistice reiese că, comparativ cu anul 2012, numărul persoanelor minore date în urmărire a crescut cu 12. Chiar şi aşa, toţi cei 72 de dispăruţi au fost identificaţi de oamenii legii şi reîncredinţaţi aparţinătorilor. Numai că, alţi şapte minori, care figurează în baza de date a poliţiei şi care au dispărut în urmă cu mai mulţi ani, nu au fost găsiţi nici acum de oamenii legii. „ Este de menţionat faptul că, deşi dispariţiile de minori au fost plecări voluntare, s-au desfăşurat activităţi complexe pentru găsirea lor, iar unul dintre aceştia este dat şi în urmărire internaţională, existând date că se află pe teritoriul Italiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Cel mai vechi caz de dispariţie, din judeţul Hunedoara, datează din 1994. Atunci, mai mulţi copii au plecat la joacă. Unul dintre aceştia s-a oprit, într-o zonă împădurită, să se joace cu un vagonet de mină. Ceilalţi au plecat la o baltă din apropiere. Când s-au întors, copilul nu mai era acolo. L-au căutat în zadar. Autorităţile cred că micuţul ar fi căzut într-o gaură de mină din zonă.
“Nu putem vorbi de cazuri de răpire. Cele mai multe sunt plecări voluntare”, cms. şef Costel Moisă, şeful Serviciului Investigaţii Criminale
Urmăriţi naţional, depistaţi
Un număr de 214 persoane, aflate în urmărire naţională, au fost identificate şi reţinute de poliţiştii hunedoreni, în cursul anului trecut, dintre acestea 17 fiind urmărite de alte judeţe. Totuşi, în evidenţele poliţiştilor au rămas alţi 204 de urmăriţi, dintre aceştia 50 sunt dispăruţi de la domiciliu, 146 sunt posesori de mandate de executare a pedepsei închisorii, şapte – posesori mandate de arestare preventivă, o persoană cu mandat european de arestare şi un bolnav psihic fugit din Spitalul de Psihiatrie Jebel.