Partide în deplasare pentru echipele hunedorene
FC Hunedoara şi Cetate Deva, ajunse din nou vecine de clasament, susţin astăzi partidele din cadrul etapei cu numărul 25 din Liga a treia, seria a patra. Ambele au programate meciuri grele, în deplasare, în compania unor echipe valoroase, însă şansele de a veni cu puncte există fără îndoială în cazul fiecăreia.
Metalurgistul Cugir – FC Hunedoara
Echipa e pe Cerna evoluează astăzi de la ora 17 în deplasare la Cugir, în compania unei formaţii care nu a renunţat deloc la gândul promovării şi în consecinţă va sta cu un ochi şi la rezultatul derbyului de la Timişoara dintre primele două clasate, ASU Poli şi Performanţa Ighiu.
Metalurgistul ocupă locul 3 în serie, cu 45 de puncte în 22 de meciuri, Hunedoara se află pe locul 5, cu 35 de puncte în 23 de meciuri. În tur la Hunedoara s-a înregistrat un 2 – 3 halucinant (a fost debutul lui Adrian Iencsi pe banca tehnică a hunedorenilor), după ce gazdele de atunci au condus cu 2 – 0 la pauză şi au avut om în plus în repriza a doua.
Ambele formaţii vin după rezultate deloc reuşite în etapa precedentă: Cugirul a cedat cu 2 – 3 la Târgu Jiu partida cu Pandurii II, pierzând un tempo important în lupta pentru primul loc, iar FC Hunedoara a reuşit doar o remiză pe teren propriu, 1 – 1 cu „lanterna” Millenium Giarmata. În plus, hunedorenii se confruntă şi cu probleme de lot, în special la nivelul juniorilor.
„Drăgoescu este suspendat pentru acest meci, iar cu juniorii stăm prost, pentru că avem o mulţime de indisponibilităţi: Bloj s-a accidentat la meciul de juniori de duminică, Mercurian la fel, Ionicescu s-a accidentat la Reşiţa, Alin Grigore e bolnav, iar Ciucurescu acuză şi el o contractură musculară. Nu avem ce face, trebuie să găsim soluţii pentru a respecta regula celor trei juniori în teren. Din fericire îi avem în lot pe Simionov, Ionică, Graur, Opârlescu, putem conta pe ei. Oricum, ne aşteaptă un meci greu la Cugir, cu o echipă foarte bună, din fruntea clasamentului, le-am simţit forţa de joc şi la meciul de pregătire din iarnă. Va fi cu siguranţă un meci de luptă, pentru că noi nu suntem dinainte învinşi, mergem să scoatem punct sau puncte, să vedem ce va fi”, a declarat Mircea Alic, antrenorul lui FC Hunedoara.
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – Cetate Deva
Tot de la ora 17 şi tot în deplasare joacă şi Cetate Deva, la Becicherecu Mic. Gazdele de astăzi sunt pe locul 8 în serie, cu 31 de puncte din 22 de meciuri, Deva e pe locul 6, cu 33 de puncte din 22 de meciuri.
Becicherecu vine după un eşec cu 2 – 0 în etapa trecută la Ineu, Cetate după o victoria la acelaşi scor acasă cu CSU Craiova II şi, mai ales, după o serie impresionantă de jocuri fără înfrângere în retur. Marius Sîrbu se confruntă cu unele probleme de lot pentru această partidă cu una dintre echipele bune ale seriei.
„Vajda s-a accidentat la meciul cu Craiova, a resimţit o durere la tendon şi este în tratament de trei zile, nu s-a antrenat deloc săptămâna aceasta. Va face deplasarea la Becicherecu Mic, în calitatea de antrenor secund, dar sută la sută nu va putea juca. Incert este şi Pribac, care acuză o problemă musculară la aductori, dar în cazul lui sperăm să îl recuperăm până la ora meciului. Întâlnim o echipă bună, care în ultimele sezoane a terminat campionatul în primele trei. O cunoaştem destul de bine, are în componenţă jucători de calitate din zona Timişoarei. Desigur, dorim să ne continuăm parcursul bun din retur cât mai mult posibil. Sigurul factor negativ, ca să zic aşa, va fi terenul de la Becicherecu, care din câte am înţeles se prezintă în condiţii proaste, ceea ce ne dezavantajează. Să vedem cum vor fi şi condiţiile meteo la ora partidei, sperăm să nu se repete cele de la Filiaşi. Indiferent însă de toate acestea, noi trebuie să ne adaptăm tactica şi să încercăm să ne impunem jocul nostru”, a spus Marius Sîrbu, antrenorul lui CNS Cetate Deva.
Echipa probabilă a lui Cetate: Raţ – Kelemen, Mintaş, Dosan, Doboş – Şaucă, Făgărăşanu, Boldea, Buzducea – Chelariu (Pribac), Lintaru.