Panourile publicitare ilegale, din Deva, vor fi demontate. Petru Mărginean nu a respectat Legea 185/2013 și HCL 393/2015
Fostul primar al municipiului Deva, Petru Mărginean, a refuzat să respecte legea, dar și o hotărâre de Consiliu Local. Zeci de panouri sunt amplasate ilegal pe raza localității, iar edilul nu a făcut nimic pentru a pune în aplicare prevederile legale, deși, la finalul lui 2015, Consiliul Local a adoptat o hotărâre în acest sens. Acum, noua adminstrație trebuie să dea jos toate panourile care nu respectă legea 185/2013.
Arhitectul șef al primăriei Deva, Angela Kalauz, a declarat, pentru „Glasul Hunedoarei” că, în municipiu, sunt zeci de panouri publicitare care nu respectă legea. „În general, în Deva, sunt foarte multe, de ordinul zecilor, panouri publicitare care nu respectă Legea 185/2013, care a avut un termen de prorogare, până la finalul lui 2015, termen de prorogare care a intervenit direct în urma unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului. S-a spus: nu le desfaceți încă pe cele care au contracte în desfășurare. Dar, în baza Legii publicității stradale, noi am avut un regulament local, care a fost în dezbatere publică, și care a făcut obiectul unei Hotărâri de Consiliu Local. Există HCL pentru punerea în aplicare a Legii, care nu a fost pus însă în aplicare”, a declarat arhitectul șef al Primăriei Deva, Angela Kalauz. Lege există, Hotărârea de Consiliu Local 393/2015 a fost adoptată în decembrie 2015, dar, totuși, nu au fost puse în aplicare. „A fost un accident cu un camion care a dat jos un panou publicitar, în dreptul Direcției de Sănătate Publică, vizavi de Ulpia. De ce? Pentru că nu s-a respectat legea. Legea spune foarte clar: la un metru față de bordura carosabilă nu ai voie să își amplasezi panouri. Toate panourile acestea mari, care au fundație din beton trebuie date jos. Sunt și urâte. Legea nu stabilește niște criterii imposibile”, a mai spus Kalauz. Reprezentanții noii administrații locale spun că panourile publicitare care nu respectă legea vor fi date jos. „Vom face notificări către firme să le demonteze ei, iar dacă nu de demontează, le vom da noi jos și le vom factura apoi. Facem acest lucru în baza unei Hotărâri de Consiliu Local, care nu a fost pusă în aplicare de fosta administrație locală”, a spus și viceprimarul Devei, Răzvan Mareș
Ce spune Legea?
Articolul 29 a Legii 185/2013 prevede că ”(1) Se interzice montarea pe trotuare și spații pietonale cu lățimea mai mică de 2,25 m, precum și pe zonele verzi dintre trotuar sau spațiu pietonal și carosabil a panourilor publicitare cu structură proprie și elemente de susținere care necesită fundație”. De asemenea, aceeași lege, la articolul 15, enumeră situațiile în care este interzisă amplasarea panourilor publicitare. Printre altele, municipalitatea nu avea voie să autorizeze amplasarea de panouri publicitare în „spații verzi cu caracter ornamental sau cu valoare deosebită; în interiorul intersecțiilor și al sensurilor giratorii, în spațiul destinat circulației autovehiculelor și semnalizării rutiere, în zone în care desfășurarea în condiții normale a traficului ar putea fi perturbată”. Aceeași lege prevede obligația autorităților administrației publice locale de a dispune demolarea și desființarea panourilor publicitare montate ilegal indiferent că acestea se găsesc pe domeniul public sau privat.
One Comment