glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

O declaraţie mult prea optimistă? Primarul din Buceş este sceptic în privinţa punerii în funcţiune a barajului de la Mihăileni

Anunţul potrivit căruia Barajul de la Mihăileni va putea colecta apă după jumătatea acestui an nu l-a „umplut” de bucurie pe primarul din Buceş, ci mai degrabă de scepticism. Deşi lucrările sunt aproape de finalizare, pentru a putea fi colectată apă în baraj mai e nevoie şi de relocarea a două linii de curent, iar până în prezent nici vorbă de vreo discuţie în acest sens.

La sfârşitul săptămânii trecute ministrul delegat pentru Apă, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Deva că: „La jumătatea acestui an vom putea acumula apă în baraj”. Glasul Hunedoarei a încercat să afle care este şi părerea administraţiei locale din comuna Buceş, pe teritoriul căreia se construieşte barajul şi sunt expropiate terenurile care urmează să fie inundate. Deşi finalizarea lucrărilor l-ar bucura nespus pe primarul Achim Mărcuş, acesta este sceptic şi spune că mai sunt multe lucruri de pus la punct până să se poată acumula apă în baraj.

„Eu n-am văzut baraj cu linii de curent în apă”

Potrivit ministrului Lucia Varga, în acest an este alocată suma de şase milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la barajul de la Mihăileni, astfel încât să poată fi acumulată apă. Varga a mai precizat că în a doua etapă vor fi realizate exproprierile şi va fi construit un drum de acces. Ce a omis ministrul sunt cele două linii de curent care trec prin zona ce urmează să fie „înghiţită” de ape, şi pentru care nu au fost iniţiate discuţii în vederea reamplasări acestora. Dacă doamna ministru zice, poate că va fi posibil acest lucru. Dar m-aş mira să fie plin barajul la jumătatea anului. Sunt două linii de curent, una de 20 de mii de volţi şi alta de 110 kilowaţi, şi pentru mutarea lor sunt necesare avize, proiecte, lucrări. La toate şedinţele la care am fost până acum nu am auzit să se vorbească despre aşa ceva. Bine ar fi să se finalizeze, deşi eu sunt sceptic în această privinţă. Eu n-am mai vazut baraj cu linii de curent şi drum în apă”, spune primarul comunei Buceş, Achim Mărcuş.

Exproprierile sunt în continuare o problemă

Lucrările la barajul de la Mihăileni au fost demarate înainte de Revoluţie. În 1987, prin decret au fost expropiaţi zeci de localnici. Chiar şi aşa, procesul de expropriere nu a fost finalizat. O parte dintre locuitori au primit în schimb case în cartierul Poeniţa din municipiul Brad. Alţii încă aşteaptă bani de la stat în schimbul terenurilor. Ministrul Lucia Varga a mai declarat la Deva că o Hotărâre de Guvern care să rezolve problema exproprierilor urmează să fie aprobată. Potrivit primarului din Buceş, statul român trebuie să achite exproprierea a 18 hectare de teren şi a peste 15 gospodării şi anexe. Până nu îşi primesc banii de la stat, localnicii nu pot fi mutaţi din gospodăriile lor. 

Back to top button