glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateÎnvățământ

Noutăți la examenul de definitivat

Ministerul Educației a publicat Ordinul nr. 3114/19.01.2017 privind modificarea și completarea metodologiei de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ. Actul normativ aduce o serie de noutăți mai ales pentru cadrele didactice din județul Hunedoara care au susținut deja trei sesiuni de examen fără să promoveze.

Cadrele didactice menționate pot susține în continuare și alte sesiuni ale examenului de definitivare în anumite condiții: ,,Candidații care depășesc vechimea de 7 ani de predare efectivă la catedră cu statut de cadru didactic calificat, precum și candidații care au susținut examenul național de definitivare în trei sesiuni fără să promoveze, dar care au finalizat, de fiecare dată, reluarea stagiului de practică cu durata de un an școlar, se pot înscrie pentru susținerea acestui examen în sesiunea 2017, în termen de zece zile lucrătoare de la publicarea ordinului în „Monitorul Oficial”. Prezentările ulterioare la examen sunt condiționate de finalizarea reluării, de fiecare dată, a stagiului de practică cu durata de un an școlar și de achitarea, la unitatea de învățământ la care se depune dosarul de înscriere, a unei taxe în cuantum de 300 lei”, se arată în actul normativ. În consecință, pentru sesiunea 2017 se pot înscrie: cadre didactice care au depășit 7 ani de vechime efectivă la catedră; cadre didactice care au susținut deja 3 sesiuni de examen fără să promoveze (a treia prezență la examen fiind până în anul 2015 inclusiv). Dascălii care au susținut în anul 2016 a treia sesiune de examen, fără să promoveze, se pot înscrie pentru sesiunea 2018 (după efectuarea unui nou stagiu). Înscrierile pentru sesiunea 2017 a examenului de definitivare se pot face până la data de 9 februarie. Probele examenului național de definitivare în învățământ (inspecțiile de specialitate, evaluarea portofoliului profesional și proba scrisă) se vor desfășura conform termenelor prevăzute în Calendarul de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ în anul școlar 2016-2017.

Back to top button