glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Mintia îşi aşteaptă sentinţa pe 12 mai

Judecătoria Deva a amânat pronunţarea sentinţei în dosarul în care Complexul Energetic Hunedoara contestă măsura încetării activităţii, dispusă anul trecut de Garda de Mediu.

Iniţial se anunţase că instanţa de judecată se va pronunţa pe 5 mai, însă judecătorul a decis ca pronunţarea să fie făcută peste o săptămână.

În această cauză, CEH contestă decizia de oprire a activităţii emisă de comisarii Gărzii de Mediu în urma unui control efectuat în iunie, anul trecut, în urma căruia s-a constatat că Termocentrala Mintia funcţiona fără aviz de mediu. Tot atunci s-a procedat la fel şi din acelaşi motiv pentru Termocentrala Paroşeni. Cauza acestei termocentrale se judecă la Petroşani, iar o sentinţă se aşteaptă în 15 iunie.

Neoficial, directorii CEH se aşteaptă să piardă ambele procese cu Garda de Mediu, pentru că legislaţia în domeniu este destul de clară. La fel de adevărat este însă faptul că verificările din luna iunie a anului trecut au fost comandate de la Bucureşti, de către Ministerul Mediului. Totuşi, reprezentanţii CEH sunt relativ liniştiţi. Chiar dacă vor pierde cele două procese, pot să atace sentinţele la instanţa superioară. La fel ca anul trecut, se mizează pe faptul că se mai poate câştiga timp, „mulţumită” vacanţei judecătoreşti din iulie şi august.

La Paroşeni, conformarea la normele de mediu ar însemna încă vreo 7 milioane de euro. Aici a fost începută o investiţie în acest scop, dar nu a fost finalizată. La Mintia situaţia este însă mult mai gravă: nu există nici bani şi nici măcar planuri pentru investiţii de mediu. Pentru conformarea la legislaţia de mediu a celor două grupuri pe care sindicaliştii şi managerii CEH speră că le vor putea menţine funcţionale în anii următori ar fi nevoie de aproximativ 50 – 60 de milioane de euro.

Back to top button