Medicii hunedoreni: „Spuneți DA vaccinării”
Tot mai mulţi hunedoreni au devenit sceptici în privinţa vaccinării împotriva diferitelor boli sau gripe. Pentru ca oamenii să înţeleagă importanţa imunizării copiilor, tinerilor, adulţilor sau a bătrânilor împotriva diverselor maladii, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara organizează campania „Săptămâna Europeană a Vaccinării”.
Săptămâna Europeană a Vaccinării (SEV) este o iniţiativă regională condusă şi coordonată de Biroul Regional pentru Europa al OMS şi implementată de Statele Membre ale Regiunii europene. Tema globală a campaniei din anul 2017 este „Vaccinurile sunt benefice”. Prin mesajul „Vaccinarea protejează sănătatea în fiecare etapă a vieţii”, Campania SEVS 2017 îşi propune sensibilizarea populaţiei în privinţa importanţei imunizării pe tot parcursul vieţii şi asupra necesităţii imperative de creare şi susţinere a unei imunităţi de grup în toate comunităţile. În prezent, România se confruntă cu o epidemie de rujeolă. În perioada 2016-2017, au fost confirmate 4881 de cazuri de rujeolă şi s-au înregistrat până la această oră 22 decese. Ca măsură de limitare a extinderii epidemiei de rujeolă, la nivel naţional a fost organizată o campanie suplimentară de vaccinare cu RRO a copiilor nevaccinaţi şi incomplet vaccinaţi. Pentru ca oamenii să înţeleagă importanţa vaccinării, în perioada 25 aprilie – 3 mai, Compartimentul Evaluarea, Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul DSP Hunedoara va organiza campania „Săptămâna Europeană a Vaccinării” prin distribuire de pliante în Secțiile Obstretică– Ginecologie, Maternitate şi Pediatrie a Spitalului de Urgență Petroșani, Spitalului Județean Deva și Spitalului Municipal ,,Al. Simionescu” Hunedoara. „Scopul SEV 2017 este de a creşte gradul de conştientizare al populaţiei în privinţa importanţei vaccinării şi de a creşte acoperirea vaccinală; accentul este pus pe activităţile destinate populaţiilor vulnerabile. Pe lângă distribuirea de pliante informative, în data de 26 aprilie, de la ora 13:00 va avea loc un simpozion în sala de sedinţe a DSP Hunedoara împreună cu S.P.L.A.S.-urile şi mediatorii sanitari din judeţ. În plus, în data de 3 mai, de la ora 13:00, va avea loc un simpozion în Amfiteatrul Spitalului Municipal <Al. Simionescu> Hunedoara, în colaborare cu IȘJ Hunedoara, Colegiul Naţional <Iancu de Hunedoara>- Şcoala Postliceală Sanitară, Liceul Tehnologic <Constantin Bursan> Hunedoara, Crucea Roşie Hunedoara şi Biblioteca Municipală Hunedoara. Vaccinarea este singura metodă prin care putem preveni”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.
One Comment