Medici cercetați pentru că au emis concedii false unor angajați ai CEH
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara fac cercetări într-un dosar penal de luare și dare de mită, în care sunt implicați mai mulți medici, dar și angajați ai Complexului Energetic Hunedoara. Potrivit anchetatorilor, medicii ar fi eliberat mai multe concedii medicale, cu toate că „pacienții” nu erau bolnavi.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara în luna decembrie a anului trecut, iar deocamdată, spun procurorii, cercetările sunt în fază incipientă, persoanele în cauză nefiind puse sub acuzare. „Există pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara un dosar în care se efectuează in rem, deocamdată, cercetări penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare și dare de mită. Cercetările sunt în fază incipientă, pentru că organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu, la finele anului trecut, cu privire la comiterea celor două infracțiuni, de către mai mulți medici din Valea Jiului. Aceștia ar fi emis certificate medicale pentru mai mulți angajați ai societății Complexul Energetic Hunedoara, cu privire la care există o suspiciune rezonabilă privind acordarea nejustificată a acestor concedii medicale. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara în luna decembrie 2016. Cert este că este vorba despre mai mulți medici, că este vorba despre o sesizare din oficiu a organelor de cercetare penală și că foile de boală sau, mai precis, certificatele medico-legale au fost emise mai multor persoane”, a declarat procurorul Gina Monica Cibian, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Cercetările procurorilor au apărut pe fondul mai multor sesizări şi autosesizări ale poliţiştilor în ceea ce priveşte numărul mare de zile de concediu medical, înregistrat la nivelul Complexului Energetic Hunedoara.
Mă faceți să râd,dacă s-ar lua la puricat concediile medicale din sistemul de stat,pensiile anticipate pe motive(boli mintale -nu mai tin minte numele doctorului pt că am plecat demult din Deva),ajutoare de handicapat in zonele rurale,ajutoare pt însotitor de handicapat,concedii,de tratament in statiuni pt pensionari doar cu numele s-ar recupera ceva bani.
N-ar fi rău să le verficati declarațiile de avere,să vedeti cum apar mătușile,,Tamara”