glasul-hd.ro Web analytics

ActualitatePolitică

Liberalii reacţionează la „dezmembrarea vertiginoasă” anunţată de Moloţ. Bogdan Ţîmpău: „Moloţ interpretează un «cântec de sirenă» pentru cei slabi de înger, parte a partiturii PSD dirijate de Nistor (…) Acum Nistor este solist şi Moloţ face backing vocals”

Joia trecută, noul preşedinte al ALDE Hunedoara, Mircea Moloţ, declara că are toate motivele să spere că formaţiunea pe care o reprezintă va depăşi rezultatele PNL la alegerile parlamentare din toamnă şi va deveni „a doua forţă politică din judeţ”. Moloţ îşi argumenta „prezicerea” spunând: „Cred în dezmembrarea vertiginoasă a PNL Hunedoara”.

Au trecut câteva zile bune până ca liderii PNL Hunedoara să reacţioneze, şi asta nu printr-un act voluntar „din oficiu”, cum ar fi, de exemplu, un comunicat de presă, ci chestionaţi fiind de „Glasul Hunedoarei”.

Gligor – vehement, Iovănesc – ponderat

Prim-vicepreşedintele PNL Hunedoara, Dorin Gligor, a avut o reacţie aproape nervoasă în momentul în care i-am cerut să comenteze afirmaţiile lui Moloţ: „Ei, bine, bravo lui! Eu îmi doresc ce îşi doreşte şi electoratul hunedorean. Sunt convins că, la toamnă, PNL va fi prima forţă politică din judeţ şi mă bazez pe simplul fapt că Moloţ a plecat de la noi şi putem recâştiga rapid încrederea electoratului”.

Vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Adrian Iovănesc, a avut un ton mult mai ponderat: „Nu cred în nicio dezmembrare a PNL Hunedoara. PNL e un partid cu o structură solidă. Noi, ca organizaţie judeţeană, suntem obişnuiţi cu şocurile de acest gen. Aduceţi-vă aminte de scandalul Mircia Muntean – Mircea Moloţ, din urmă cu vreo şase ani. De-atunci încoace au tot fost şocuri pe care PNL Hunedoara le-a traversat foarte bine. Acum, asta este, PNL-ul va trebui să înveţe şi ce înseamnă opoziţia (după ce a pierdut şefia Consiliului Judeţean – n.red.). Eu zic că e mai bine să lăsăm realitatea să ne arate care este clasamentul forţelor politice în judeţ. Totuşi, nu cred că ALDE va deveni a doua forţă politică pe plan judeţean pentru că eu cred în potenţialul PNL”.

Bogdan Ţîmpău: „Moloţ interpretează un <cântec de sirenă>”

MAIN Bogdan Timpau  9751„Numirea telefonică a lui Mircea Ioan Moloţ ca preşedinte al filialei judeţene ALDE nu face decât să oficializeze colaborarea pe care o are de mai bine de un an cu acest partid-fantomă, creaţie artificială a cuplului Tăriceanu – PSD. La nivel local şi judeţean, Mircea Ioan Moloţ şi cei care-l urmează încearcă un joc politic, de subminare a Partidului Naţional Liberal. Ba declarându-se membru PNL, ba consultant politic pentru ALDE, Mircea Ioan Moloţ devine din nou parte a binomului PSD – ALDE, în această ordine, materializată la nivel judeţean prin două nume: Nistor – Moloţ”, ne-a declarat preşedintele PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău. Acesta a adăugat că nu crede deloc într-un posibil scenariu al dezmembrării PNL Hunedoara, printr-un fenomen de migraţie al aleşilor şi membrilor importanţi de la partidul amintit spre ALDE. „A mai încercat acest lucru (Mircea Moloţ – n.red.), în vara anului trecut, tot fără sorţi de izbândă. Rezultatul consultanţei «competente» a domniei sale este evident: ALDE nu a intrat în Consiliul Judeţean Hunedoara. Moloţ interpretează un «cântec de sirenă» pentru cei slabi de înger, parte a partiturii PSD dirijate de Nistor. Practic, din punctul lor de vedere, doar s-a făcut rocada. Acum Nistor este solist şi Moloţ face backing vocals (asigură acompaniamentul)”, a mai declarat Ţîmpău.

Back to top button