glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Junioare mici, legende ale handbalului şi suporteri s-au reunit la Ziua Handbalului Devean

Un eveniment de colecţie, încărcat de nostalgii şi de bucuria revederii, dar care a cuprins şi promisiuni pentru un viitor nu foarte îndepărtat, l-a constituit „Ziua Handbalului Devean”, organizată în premieră pe 1 iunie anul acesta. Sala Sporturilor din Deva s-a umplut din nou sâmbătă ca în zilele bune pentru reîntâlnirea cu fetele care au adus cel mai mare succes din jocurile sportive pentru o echipă din judeţul Hunedoara: câştigarea Challenge Cup de către Universitatea Remin Deva în 2002.

 

Au fost cuprinse în programul zilei trei meciuri de handbal, două ale junioarelor – de la care se speră să reaprindă flacăra performanţei în acest sport atât de iubit şi care a adus atâtea satisfacţii – şi unul al legendelor din generaţiile anilor de glorie. În pauzele meciurilor, gimnaştii de la secţia de gimnastică aerobică a Liceului cu Program Sportiv Cetate Deva, multiplii medaliaţi la competiţii naţionale şi internaţionale, au oferit publicului un program de exerciţii demonstrative.

Micile handbaliste din patru centre judeţene au prefaţat meciul legendelor

Cele mai mici sportive prezente au deschis regalul handbalistic de sâmbătă, cu o partidă în care s-au întâlnit echipele de junioare IV de la LPS Cetate Deva şi CS CFR Simeria. A urmat întâlnirea junioarelor III reprezentând ACS Viitorul Veţel şi ACS Traian Lalescu Hunedoara. Am avut parte de două jocuri antrenante, disputate pe durata a două reprize de câte 15 minute, în care fiecare fată care a evoluat a încercat să arate ce ştie, motivate şi de prezenţa la Deva a unor nume uriaşe ale acestui sport.

La final junioarele de la toate cele patru echipe au primit din partea organizatorilor diplome şi medalii, dar şi cadouri-surpriză, pentru că Ziua Handbalului Devean a coincis cu Ziua Copilului.

Deva nu le-a uitat pe marile campioane

Cu încălzirea făcută, şi-a intrat în rol pentru principalul moment al zilei galeria Reminului, celebrele „Vipere Galbene”. S-a păstrat şi un moment de reculegere pentru patru dintre foştii membri ai galeriei, între care chiar fostul ei lider Costel Amititeloaie, din nefericire dispăruţi între timp dintre noi. Şi-au făcut apoi apariţia pe parchetul Sălii Sporturilor, în uralele şi aplauzele celor prezenţi, handbalistele care au scris istoria acestui sport la Deva. Iată componenţa echipelor care s-au aliniat la start în acest meci-eveniment:

Universitatea Remin 2002: Laura Poenaru, Ionela Dragomir, Simona Bozan, Codruţa Zavragiu, Georgeta Năniţă, Geanina Toncean, Melinda Toth, Valentina Elisei-Ardean, Doina Roman, Elena Avădănii, Oana Pop, Violina Henţiu. Antrenori Cornel Bădulescu şi Ioan Mătăsaru.

Selecţionata Deva-Hunedoara: Claudia Boronschi, Maria Lupu, Gabriela Cornea, Gabriela Guleş, Alina Şovar, Larisa Coman, Marcela Spătăriuc, Dana Maxim, Mihaela Ilieş, Tania Paliu, Laura Morariu, Diana Covaci, Lavinia Mărăscu, Anca Petresc, Cristina Jeler. Antrenori Oltea Jalbă Stan şi Ioachim Oană.

Trebuie să mai spunem (ca să reintrăm în rolul cronicarului de meci) că a mai jucat câte o repriză la ambele formaţii Luminiţa Huţupan-Dinu, invitata de onoare la Ziua Handbalului Devean. I-am mai reperat în tribunele pline şi pe câţiva dintre foştii membri din conducerea de atunci a clubului Universitatea Remin, Gheorghe Crişan, preşedintele executiv, şi Nelu Ardelean, preşedintele Consiliului de Administraţie.

Spectacol, flori şi recompense onorifice

Partida în sine a fost, aşa cum era de aşteptat, una de spectacol, iar marile campioane au dovedit o dată în plus că handbalul nu se uită, cu toate că anii au trecut, execuţiile încercate de ele amintind de reuşitele lor din perioada de glorie. La sfârşitul celor două reprize de câte 20 de minute, tabela de scor a fost un pic „ajustată” ca să iasă un egal „pentru toată lumea”, iar componentele celor două formaţii au rămas pe parchet pentru a-şi primi distincţiile oferite de organizatori. Câştigătoarele Challenge Cup 2002 şi antrenorii Cornel Bădulescu şi Ioan Mătăsaru au primit diplome de excelenţă şi plachete, iar celelalte handbaliste care au evoluat la Deva au primit diplome de merit şi plachete. Organizatorii evenimentului, au mai oferit diplome şi plachete invitatului de onoare Luminiţa Huţupan-Dinu, reprezentatului galeriei „Viperele Galbene” şi doctorului Ioachim Oană, omul care a fondat practic handbalul devean.  La finalul Zilei Handbalului Devean cei prezenţi şi-au făcut poze cu fetele din generaţia de aur, a mai existat şi poză de grup cu toţi cei prezenţi – junioare, legende şi suporteri – iar ceea ce a rămas în memorie au fost amintirile nostalgice, dar şi promisiunea primarului Oancea că Deva va avea iarăşi, încă din acest an, o nouă echipă de handbal.

Declaraţii “la cald”:

Codruţa Zavragiu, coordonator de joc Remin 2002:„Un spectacol foarte emoţionant. Vreau să le mulţumesc celor care ne-au aplaudat şi care au fost alături de noi şi astăzi, aşa cum au fost de fiecare dată, atunci când jucam pentru Remin Deva. Ne-am simţit excelent şi ne dorim că de fiecare dată când venim la Deva să umplem sală cu iubitori ai hanbalului. Colegele mele s-au bucurat de aceast eveniment şi am oferit şi noi un spectacol devenilor noştri dragi.”

Simona Bozan, „veterana” U Remin 2002„A fost ceva foarte emoţionant. A fost o zi pe care nu o să o uităm mult timp. Cred că am meritat un astfel de eveniment şi ne bucurăm pentru faptul că am avut posibilitatea să ne revedem după 17 ani. A fost superb, un lucru pe care nu îl petreci de multe ori în viață. Ne-am revăzut după mulţi ani, am discutat, am făcut şi tactică de joc – glumesc, normal! – şi a fost frumos. Mulţumim pentru această surpriză.”

Georgeta Năniţă, inter dreapta la U Remin 2002: „Un moment emoţionant. Ne pare bine că am reuşit să ne revedem după atâţia ani. Eu consider că a fost un moment deosebit, ca şi unul de retragere din activitatea handbalistică. Am făcut spectacol pentru cei care ne-au aplaudat, lor le mulţumim şi vom reveni cu drag la Deva. Chiar dacă avem fiecare jobul nostru, mai mergem la sală, facem mişcare şi suntem în formă pentru un meci demonstrativ. Dacă vom fi invitate vom veni şi la inaugurarea viitoarei săli, la aniversarea a 25 de ani de la câştigarea Chalange Cup.”

Melinda Toth, căpitanul echipei Reminului din 2002:„A fost foarte frumos, o surpriză neaşteptată şi plăcută. Sincer nu ne-am aşteptat ca după atâţia ani să se mai întâmple un astfel de eveniment. Le mulţumin domnului primar şi colegilor cu care a organizat acest eveniment. Cred că e un început ca să se facă ceva pentru handbalul de performanţă, deoarece s-a făcut foarte puţin în ultimii ani. Întâlnirea cu colegele a fost plăcută, am avut timp să mai depănăm din amintirile frumoase.  Mulţumim pentru acest eveniment.”

Cornel Bădulescu, antrenor principal U Remin 2002: „Am venit cu mare drag la Deva. Aşteptam să se organizeze o astfel de întâlnire la zece ani de la câştigarea Challenge Cup. Este o mare realizare a Primăriei şi a conducerii acestei instituţii, a domnului primar, şi cred că poate fi un nou început pentru handbalul devean. S-au pus bazele reînfiinţării handbalului feminin de performanţă la Deva. Pentru mine a fost un moment deosebit. Recunosc că revederea a fost deosebită, ne-am bucurat cu toţii de acest moment, unii nu ne-am văzut de când am plecat în 2002. Cu unele dintre fete m-am mai văzut de atunci, a fost şi o tentativă a mea de revenire la Deva de care dumneavoastră ştiţi, oricum sunt bucuros că a avut loc acest eveniment.”

Luminiţa Huţupan Dinu, invitat de onoare la Ziua Handbalului Devean:„Sunt foarte onorată pentru această invitaţie la evenimentul care a marcat o revedere cu handbalistele din echipa U Remin Deva. Am avut astăzi prilejul să le întâlnesc sau să le revăd pe unele dintre ele. Sunt nişte fete minunate, care au făcut istorie în handbalul european. Mă bucur pentru această galerie minunată, pe care am întâlnit-o şi la meciurile de la Oltchim sau de la echipa naţională. Felicitări pentru efortul lor. Domnului primar, căruia îi mulţumesc pentru organizarea acestui eveniment, îi doresc să îşi ducă până la capăt promisiunea de a construi în trei-patru ani o nouă sală de sport. Să ne vedem sănătoşi, să vedem acea sală gata şi dintre fetele pe care le-am văzut astăzi evoluând pe teren înaintea noastră să le vedem campione cum au fost cele din 2002. Voi reveni cu plăcere în acest oraş, de unde plec cu amintiri plăcute”.

Back to top button