Jocuri, desene, cântece şi concursuri de Ziua Copilului, în judeţ
Concursuri de desene pe asfalt, jocuri, întreceri sportive şi concursuri, excursii la Cetatea Devei şi Parcul Dendrologic de la Simeria sunt doar câteva dintre manifestările la care vor putea lua parte, astăzi, micuţii din judeţ. Evenimentele sunt organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.
Ziua de 1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului, este cu siguranţă cea mai aşteptată zi de către mulţi copii. Indiferent de situaţia lor materială, starea de sănătate, religie, sex sau apartenenţă etnică, toţi copiii sunt egali şi au dreptul de a se bucura de o zi dedicată lor. Şi pentru ca toţi micuţii să poată profita din plin de această zi, în judeţ se organizează o serie de evenimente. Astfel, micuţii din judeţ pot lua parte la petreceri, jocuri, diverse concursuri, întreceri sportive, parade a costumelor de carnaval etc.
Porţi deschise la Poliţie
Elevii unităţilor şcolare din municipiul Deva sunt invitaţi astăzi, de la ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, unde va avea loc „Ziua Porţilor Deschise”. În cadrul acestei manifestări, elevilor le vor fi prezentate atribuţiile şi o parte din dotările specifice Poliţiei hunedorene, prin standuri ale unor structuri operative (Serviciul Rutier, Serviciul Criminalistic, Serviciul Ordine Publică, Serviciul pentru Acţiuni Speciale etc.). De asemenea, ofiţerii Serviciului Resurse Umane vor promova profesia de poliţist oferind informaţii celor interesaţi în a urma cursurile instituțiilor de învăţământ ale M.A.I. Totodată, la sediul IPJ Hunedoara va avea loc faza finală a proiectului educaţional pe teme rutiere „Şcoala Siguranţei TEDI”, la care vor participa elevii claselor ciclului primar al Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” Deva. Subunităţile de poliţie din judeţ vor desfăşura întâlniri cu elevii în vederea promovării comportamentelor antivictimale, prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, precum şi consolidării imaginii pozitive a Poliţiei în comunitate.
1 Iunie, sărbătorit în centrele de plasament
Pentru copiii aflaţi cu măsură de protecţie într-unul din serviciile sale, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara pregăteşte momente deosebite ce vor aduce un strop de bucurie şi culoare în sufletele acestora. Cu această ocazie vor fi organizate în Centrele de plasament din localităţile Brad, Hunedoara, Orăştie, Vulcan, Lupeni şi în Centrul specializat de zi Petroşani o serie de activităţi: concursuri de desene pe asfalt; jocuri, întreceri sportive şi concursuri; ieşiri în oraş, în parc, la Grădina Zoologică din Hunedoara; excursie la Cetatea Devei şi Parcul Dendrologic de la Simeria; primirea de cadouri de la instituţii religioase. Ziua se va încheia cu dans, karaoke sau carnaval cu măşti şi bineînţeles cu masă festivă, tort, prăjituri şi suc. Copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti vor fi sărbătoriţi în cadrul familiilor, vor primi cadouri şi vor participa la diferite evenimente cultural artistice, sportive, excursii organizate cu clasele unde sunt elevi etc. Un număr de 34 de copii dintre aceştia vor participa la o petrecere organizată de către D.G.A.S.P.C. Hunedoara la un loc de joacă din Deva unde se vor distra, vor asculta muzică, vor servi pizza, tort şi suc, iar la final vor primi şi diplome de participare.
Parada costumelor de carnaval, la Petroşani
Copiii din Petroșani sunt invitați să participe cu mic, cu mare, cu părinți și bunici, la frumoasa paradă a costumelor de carnaval, un eveniment organizat împreună cu unitățile de învățământ din localitate și cu actorii Teatrului „Ion D. Sârbu”. Parada costumelor de carnaval va porni din fața sediului Primăriei municipiului Petroșani, astăzi, de la ora 10:00. În plus, de la ora 11:00, autoritățile locale au programat un eveniment surpriză, care va marca relația specială pe care copiii o au cu „cel mai bun prieten al omului” – câinele. Parada prietenilor necuvântători va avea loc în Parcul „Carol Schreter”, pentru toți câinii care sunt iubiți și îngrijiți de copii. Organizatorii promit că fiecare câine prezent la paradă (evident însoțit de deținătorul acestuia) va fi recompensat pentru participare. De asemenea, o altă relație specială între copii și animale va aduce copiilor din Petroșani posiblitatea de a beneficia gratuit de plimbări cu caii, în același loc și la aceeași oră. Acest eveniment este organizat în parteneriat de Primăria Petroșani și Asociația „Parco Cavalli” din Vulcan.
Spectacol de muzică, dans şi concursuri, la Brad
Ziua Copilului va fi sărbătorită şi la Brad. De la ora 09:00, în Parcul Tineretului din localitate, micuţii brădeni vor putea participa la crosul „Zarandul” (strada Libertăţii), concurs de biciclete şi de desene şi la un spectacol de muzică şi dans, susţinut de copiii şi tinerii din municipiu. De asemenea, trupa de teatru a Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa va prezenta copiilor brădeni spectacolul „Muzicanţii din Bremen”.