Încep Jocurile Naționale „Special Olympics” . 300 de sportivi sunt așteptați la Deva și Hunedoara
Cel mai mare eveniment sportiv dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale debutează în acest weekend, în județul Hunedoara. Peste 300 de sportivi de la asociații și școli speciale din țară se vor întrece timp de trei zile la înot, atletism, baschet și fotbal (abilități individuale) la Deva și Hunedoara.
Jocurile Naționale „Special Olympics” este cel mai mare eveniment sportiv adresat persoanelor cu dizabilități intelectuale din România și reunește peste 500 de sportivi de la 60 de fundații, asociații și școli speciale din mai multe județe ale țării, antrenori, voluntari, personal medical și membri ai familiilor acestora. Evenimentul, organizat în mod neîntrerupt în ultimii 16 ani, va debuta pe 20 septembrie cu competițiile preliminare. Sâmbătă, 21 septembrie, în intervalul 17:30 – 18:00 va avea loc cursa Flăcării Speranței, echivalentul Flăcării Olimpice, ce va fi purtată de sportivii Special Olympics, personalități sportive locale și reprezentanți ai forțelor de ordine. Traseul Flăcării Speranței va porni din fața primăriei, pe traseul: Piața Unirii – Bulevardul Iuliu Maniu – Bulevardul Decebal – Strada Mărăști și se va încheia la Sala Sporturilor din Deva unde se va desfășura și Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Naționale „Special Olympics” 2019. Aceasta va consta într-o defilare a delegațiilor de sportivi și antrenori, aprinderea Flăcării Speranței, înălțarea steagului Special Olympics, rostirea jurământului Special Olympics, după care vor urma mai multe momente artistice asigurate de elevi de la Colegiului Național „Decebal” Deva, Centrul de Pedagogie Curativă Simeria, Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” Hunedoara. Duminică vor avea loc competițiile finale si premierea sportivilor.
Jocurile Naționale vor însemna trei zile intense de evaluări medicale și competiții la patru discipline sportive: atletism, înot, baschet (abilități individuale) și fotbal (abilități individuale). Evaluările medicale ale sportivilor vor avea loc la Colegiul Național „Decebal” (pe 20 și 21 septembrie), cu sprijinul medicilor specialiști, al asistentelor medicale și al voluntarilor. Sportivilor le vor fi oferite consultații și tratamente stomatologice, precum și evaluări oftalmologice, ORL, evaluări de flexibilitate și ale stării generale de sănătate, dar și consiliere pentru un stil de viață sănătos. Competiţiile preliminare și finale la baschet și fotbal se vor desfășura la Colegiul „Decebal”, iar cele de atletism, la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva. Competițiile de înot vor fi găzduite de Complexul Sportiv „Michael Klein”din Hunedoara. Evenimentele sportive se derulează cu sprijinul a 100 de voluntari de la licee și facultăți cu profil sportiv din Deva, Hunedoara și București.
Unul dintre sponsorii importanți ai evenimentului este Grupul de firme AVIS 3000.