Hunedoara a pierdut la Cugir cu Metalurgistul
CS Hunedoara a cedat cu 1 – 3 partida susţinută la Cugir, contând pentru etapa a 18-a din Liga 3. Metalurgistul, una dintre echipele cu cele mai îndreptăţite pretenţii la promovarea în eşalonul secund, s-a impus graţie unei „duble” reuşite de ex-hunedoreanul Făgărăşanu şi a unui gol înscris de Dicu după o acţiune purtată de fostul devean Şaucă.
Hunedorenii au avut şi ei ocaziile lor de a marca, pe lângă autogolul lui Necşulescu, însă portarul Crivăţ a parat şuturile lui Alexandru Dan, Marcu şi Vasinc, iar lovitura liberă executată de Robert Cristian a trecut puţin peste poartă.
„Am început slab, am luat două goluri în primele patru minute. După aceea s-au liniştit lucrurile, am mai echilibrat situaţia, însă am avut în faţă un portar în zi senzaţională. Am reuşit să marcăm în repriza la doua la un corner, a fost de fapt un autogol al lor, un şut deviat în propria poartă. Din păcate după numai un minut am primit gol din nou. Am fost visători în apărare, acesta e cuvântul, în acest meci. Acum trebuie să uităm cât mai repede acest joc şi să pregătim partida din etapa viitoare. Avem nevoie să câştigăm acasă cu Reşiţa, sincer mă interesează mai mult punctele de pe teren propriu. Vedeţi că toate echipele care se aflau în urma noastră în clasament (n. red.: Alba, Ghiroda, Giarmata, Galda şi Deva) au scos punct sau puncte în această etapă”, a declarat imediat după meci Mircea Alic, antrenorul principal al CS Hunedoara.
Metalurgistul Cugir – CS Hunedoara 3 – 1 (2 – 0)
METALURGISTUL: Crivăţ – Dohotariu, Morariu, I. Grozav, Vitinha – Şaucă, Bold, Necşulescu (min. 82 Neagu), Dicu – Păcurar, Făgărăşanu (min. 78 Cârstean). Antrenor Călin Moldovan
HUNEDOARA: Cobliş – Cr. Creciunesc (min. 75 Bloj), Dulap (min. 80 Ionică), D. Creciunesc, Doboş (min. 50 Tecsi) – Bularda, Al. Dan, R. Cristian, Marinca – Vasinc, Marcu (min. 46 Tătulea). Antrenor Mircea Alic
Au marcat: Făgărăşanu (2, 53), Dicu (4), respectiv Necşulescu autogol (52)
Rezultate etapa 18
Cetate Deva – Şoimii Lipova 2 – 2
Au marcat: Lupu (7, 58), respectiv Rusu (9), Trabalka (90+4)
Naţional Sebiş – Industria Galda de Jos 1 – 2
Au marcat: Susan (65), respectiv Haiduc (75), Scheau (89)
Ghiroda şi Giarmata Vii – Gloria Lunca Teuz Cermei 4 – 0
Au marcat: Piţuc (19, 90), Baranyi (70), Saizu (90+2)
Unirea Alba Iulia – Millenium Giarmata 1 – 1
Au marcat: David (22), respectiv Beloescu (48)
CS Ocna Mureş – ACS Dumbrăviţa 2 – 3
Au marcat: V. Drăgan (14, 30 penalty), respectiv Bârză (60), Voinea (81, 85 penalty)
FC Avrig – Crişul Chişineu Criş 2 – 1
Au marcat: Simion (41), Codrea (54), respectiv Piţ (73)
CSM Şcolar Reşiţa – CS Municipal Lugoj 3 – 1
Au marcat: Săulescu (1, 88), Ene (20), respectiv Onţel (64)
Metalurgistul Cugir – CS Hunedoara 3 – 1
Făgărăşanu (2, 53), Dicu (4), respectiv Necşulescu autogol (52)
Clasament Liga 3 seria 4
1. Şoimii Lipova 39 p (48 – 23)
2. Şcolar Reşiţa 35 p (37 – 17)
3. Metalurgistul Cugir 35 p (39 – 24)
4. ACS Dumbrăviţa 35 p (35 – 29)
5. Gloria Cermei 34 p (32 – 30)
6. Crişul Chişineu 30 p (36 – 21)
7. Naţional Sebiş 29 p (32 – 27)
8. FC Avrig 28 p (25 – 24)
9. Unirea Alba 23 p (25 – 24)
10. CS Hunedoara 23 p (30 – 31)
11. Ghiroda 22 p (32 – 32)
12. Millenium Giarmata 22 p (25 – 29)
13. Industria Galda 21 p (26 – 26)
14. Cetate Deva 19 p (20 – 27)
15. Municipal Lugoj 6 p (13 – 46)
16. CS Ocna Mureş 2 p (17 – 62)