Hoteluri și pensiuni verificate de pompierii înaintea minivacanței de 1 Decembrie
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara a desfășurat, în ultimele zile, o acțiune de verificare la hotelurile și pensiunile la care se preconizează un aflux mare de persoane cu ocazia minivacanței de 1 Decembrie. Așa cum era de așteptat, nereguli au fost mult, iar amenzile aplicate au fost de aproape 20.000 de lei.
Astfel, în cele două zile s-au executat 14 controale la operatori economici din categoria hoteluri și pensiuni din Deva, Hunedoara, Petroșani, Orăștie, Geoagiu Băi și Hațeg unde au fost constatate 42 deficienţe, dintre care, spun pompierii, 17 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 29 sancţiuni contravenţionale (20 avertismente şi 9 amenzi), în cuantum de peste 18.000 lei.
„Principalele nereguli identificate în teren au constat în: exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, neobţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, nefuncţionarea iluminatului de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, mijloace de primă intervenție neamplasate în locuri vizibile, uşor accesibile și la distanțe optime fata de focarele cele mai probabile, neactualizarea sau neelaborarea actelor de autoritate şi evidenţelor specifice de apărare împotriva incendiilor, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, dar și blocarea sau reducerea gabaritului căilor de evacuare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda. De asemenea, au fost descoperite și alte probleme, cu ar fi neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situaţiilor de urgenţă, neafişarea sau neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, neorganizarea intervenţiei la locul de muncă, precum şi neîntocmirea sau neactualizarea planului de intervenţie la incendiu.
Având în vedere faptul că perioada următoare se caracterizează printr-un aflux mare de persoane care aleg să-şi petreacă timpul liber în astfel de locaţii, ISU Hunedoara recomandă proprietarilor acestor categorii de obiective să arate o preocupare sporită pentru implementarea măsurilor care să asigure securitatea beneficiarilor.
3 Comments