glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateJustiție

(Galerie foto)Superba cladire a Palatului Justiției din Deva a fost inaugurată, după o amplă renovare, în prezența Ministrului Justiției Radu Marinescu

Sediul Tribunalului Hunedoara și al Judecătoriei Deva, a fost inaugurat, după reabilitare. Lucrările de reparații capitale și modernizare a clădirii, au inceput în iunie 2021 realizate printr-o investiție a CNI, în valoare totală de peste 42 de milioane de lei, de compania locală – Acomin SA.

În prezența Ministrului Justiției, Radu Marinescu, doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Gheorghe-Liviu Odagiu și Narcis Erculescu, reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții (CNI), precum și numeroși magistrați și alți invitați au fost prezentate cele nouă săli de judecată, dintre care cinci se află la parterul clădirii, unde va funcționa Judecătoria Deva, iar celelalte la primul și la al doilea etaj al imobilului unde își va desfășura activitatea Tribunalul Hunedoara.

Cladirea dispune acum de o sală de audiere minori, două lifturi și lift pentru acces persoane cu disabilități.

De asemenea au fost modernizate birourile personalului, există o sală pentru avocați, arhiva a fost modernizată cu rafturi deplasabile pe șine, baile au primit un aspect nou dar în nuață retro, pentru a se parstra o parte din istoria de 125 de ani a clădirii.

Palatul de Justiție își va începe, cu aproximație activitatea în luna mai, după finalizarea mutării documentelor și echipamentelor din sediul actual.

SCURT ISTORIC-PALATUL DE JUSTIŢIE

 Clădirea a fost proiectată în anul 1897 de către arhitectul István Kiss și a fost construită în stil neobaroc cu elemente eclectice, în anii 1898-1899 (inaugurată în anul 1900), ca sediu de instanță judecătorească, funcționând cu această destinație până în anul 1963, când a intrat în folosința Comitetului Regional de Partid Hunedoara, iar după 1968 a Comitetului Județean de Partid Hunedoara.

Începând cu 01.06.1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.

În imobil au mai funcționat:

– în perioada 1990-2005 Consiliul Județean Hunedoara

– în perioada 2001-2020 Serviciul de Probațiune Hunedoara.

În Palatul de Justiție își vor desfășura activitatea:

  1. Tribunalul Hunedoara
  2. Judecătoria Deva

Clădirea situată în Deva, str. 1 Decembrie 1918, nr.35, face parte din „Ansamblul urban 1 Decembrie 1918”, declarat monument istoric în lista județului Hunedoara, cod HD-II-a-B-03218.04, nr.138.

 

Back to top button