Expoziție de grafică și pictură, în scop caritabil, la „Jos pălăria”
Cafeneaua dependentă de cultură „Jos pălăria” din Deva găzduiește săptămâna aceasta un nou eveniment artistic. De această dată este vorba despre expoziția personală de grafică și pictură a Andradei Flutur (Bara), intitulată „Precum în Cer, așa și pe Pământ”. Scopul expoziției este caritabil iar beneficiar va fi Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru”. Vernisajul expoziției are loc joi, 29 august, de la ora 17:30. „În cadrul expoziției vor fi expuse 35 de tablouri cu îngerași, realizate în tehnica mixtă, grafică și culoare. Asociația <Delia Grădinaru> este o organizaţie non-guvernamentală care oferă un sprijin real, consistent şi consecvent copiilor şi tinerilor care suferă de insuficienţă renală cronică tratată prin hemodializă, dializă peritoneală şi transplant renal. Eu fac parte din această Asociație de trei ani, iar pentru mine este ca o a doua familie. În semn de mulțumire și recunoaștere pentru tot ajutorul și sprijinul pe care l-am primit, prin evenimentul de la <Jos pălăria> îmi doresc să înapoiez câtuși de puțin asociației”, a declarat Andrada Flutur.
One Comment