glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateSpecial

Eleganță și rafinament – „Jos pălăria” pentru pălăriile Gabrielei Arion (GALERIE FOTO)

Nici nu se putea găsi un loc mai bun în Deva pentru prezentarea unei colecții de pălării, decât la „Jos pălăria”, cafeneaua „dependentă de cultură” care și-a obișnuit deja clienții cu evenimente nonconformiste.

Expoziția de pălării și voalete s-a adresat în primul rând doamnelor, întregind astfel seria de evenimente de început de primăvară dedicată reprezentantelor sexului frumos. Creatoarea accesoriilor vestimentare, de o eleganță deosebită, Gabriela Arion, îmbină într-un mod  plăcut arta cu moda, creațiile ei ieșind în evidență printr-o extravaganță de bun gust. Pentru câteva zile, cafeneaua „Jos pălăria” pare a se transforma într-un palat englezesc, concurând cu cele mai „chic” magazine de pălării londoneze. Și chiar dacă creatoarea pălăriilor expuse la cafeneaua „dependentă de cultură” nu este un nume mare în industria modei, realizările sale ar putea sta cu multă grație pe capul oricărei femei. Venind din lumea banilor, directorul BRD Deva, Gabriela Arion, își găsește timp și pentru pasiunea sa, pălăriile și voaletele, îmbinând într-un mod fericit pasiunea cu talentul și un bun gust evident. Aranjamentele florale, sau jocurile de forme pe diverse suporturi textile, dau oricărei femei un aer aristocratic plin de eleganță. Pălăriile și voaletele Gabrielei Arion s-au asortat perfect cu portretele, florile și nudurile din expoziția lui Cătălin Munteanu, vernisată la începutul săptămânii trecute și dedicată tot începutului de primăvară care stă sub zodia femeii.

One Comment

  1. Cerem repetarea evenimentului sau deschiderea unei expoziţii permanente.

Back to top button