DSP Hunedoara: „E un semnal de alarmă”. Societatea ApaProd SA a fost amendată cu 20.000 de lei
Direcția de Sănătate Publică a județului Hunedoara a amendat societatea ApaProd SA cu 20.000 de lei. Prima amendă a fost dată pentru faptul că nu au anunțat de îndată, încă de joi după-masă, valoarea parametrilor neconformi, și a doua pentru indicatorul turbiditate, care a fost peste limitele admise.
„Prima amendă a fost în valoare de 10.000 de lei, și a fost dată pentru faptul că nu am fost anunțați despre valoarea parametrilor care au fost neconformi. Problema este, clar, nu am fost anunțați, conform normelor de aplicare, pentru că în momentul în care eram anunțați, ofițerul de serviciu anunța persoanele direct răspunzătoare, iar oprirea apei se făcea exact în momentul acela. (…) A doua amendă are tot valoarea de 10.000 de lei, și a fost dată pentru indicatorul turbiditate, care a fost neconform în monitorizarea de control a SC ApaProd SA”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.
Timp de mai multe ore, oamenii au consumat apă neconformă
Luni, în cadrul ședinței de Consiliu Local Deva, directorul ApaProd SA, Victor Arion, a declarat că se știa încă de joi după-masă de faptul că apa are turbiditate peste limite. „Joi după-masă, laboratorul a constatat că unul dintre parametrii de potabilitate nu era în regulă, adică apa avea culoare. Am încercat joi spre vineri să facem tot ce ne-a stat în putință să limpezim apa, nu am reușit, și am luat decizia să oprim furnizarea apei. Eu zic că a fost o decizie corectă. Nu ne puteam permite să furnizăm apă, atât timp cât ea nu avea turbiditatea corespunzătoare. Eu de joi noaptea, până vineri seara, împreună cu colegii mei, am făcut tot ce ne-a stat în putință”, a declarat, ieri, Victor Arion.
Despre faptul că, de joi după-masă până vineri dimineață (când apa a fost sistată), locuitorii a 11 localități au consumat apă care nu a fost în parametri, după cum spunea chiar managerul societății ApaProd, reprezentantul DSP Hunedoara susține că „este un semnal de alarmă”. „Tot ce înseamnă turbiditatea apei, înseamnă un semnal de alarmă. Oamenii care au folosit această apă… Ceea ce pot spune este că s-au recoltat probe în data de 25 (n.r. vineri), de către Controlul în Sănătate Publică, în zona Devei, care era încă aprovizionată cu apă. Zona Micro 15, după cum bine știți, încă a mai fost aprovizionată din bazinele de înmagazinare. Numai de acolo s-au putut lua probe. În probele recoltate în data de 25 martie, nu am avut neconformități. Este un semnal de alarmă, pentru că turbiditatea însemnă totalitatea substanțelor în suspensie în apă. La aceste substanțe în suspensie, pot să adere microorganisme, la orice moment. Eu nu vă pot spune dacă au existat sau nu au existat microorganisme care au aderat de aceste substanțe în suspensie (n.r. joi). Vă pot spune doar că, în data de 25 martie (vineri), în rețeaua care mai avea apă, nu am găsit probe neconforme. Nu pot să afirm lucruri care nu sunt scrise într-un rezultat de analiză”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.