Două scenarii pentru Mintia, unul mai sumbru decât celălalt
Intenţiile de restructurare a Complexului Energetic Hunedoara se afundă în obscuritate. Ministerul Energiei nu a mai comunicat nimic concret în acest sens, în ultimele două luni. Informaţiile care vin pe unele surse sindicale sunt îngrijorătoare: la Mintia ne-am putea trezi în această iarnă cu încă 600 de oameni concediaţi, trimişi direct în şomaj. Doi lideri sindicali spun asta: Darius Câmpean şi Cristian Iştoc. Un al treilea, Mircea Crişovan, îi contrazice. La fel şi directorul pe probleme de energie al CEH, Horea Giurgiu, care spune că numărul concedierilor va fi mult mai mic, pentru că se încearcă o soluţie pentru un grup pe cărbune.
Guvernul a aprobat ieri un Memorandum prin care două mine, Lupeni şi Lonea, vor trece pe program de închidere. Lupeniul va mai produce cărbune până în decembrie, anul viitor, după care aici se vor începe lucrările efective de închidere. Acelaşi lucru se va întâmpla la Lonea în decembrie 2018. Astfel, divizia minieră a CEH (care mai include minele Vulcan şi Livezeni) va primi un ajutor de stat a cărui valoare va fi cuprinsă între 250 şi 270 de milioane de lei. O veste bună, doar aparent.
Divizare, după alegeri
Sindicaliştii din cadrul actualului CEH au cerut de săptămâni bune proiectul de restructurare – divizare a complexului. Nu l-au primit, aşa că se bazează doar pe informaţii obţinute „pe surse”. Se pare că divizarea nu va fi făcută mai devreme de alegerile din 11 decembrie, iar varianta cu cel puţin două grupuri energetice la Mintia ar fi exclusă din start. „Din ce am reuşit noi să aflăm, până acum, minele vor fi grupate într-o nouă societate, iar termocentralele într-o altă societate. Minele au deja ajutor de stat oferit pentru închiderea exploatărilor de la Lonea şi Lupeni. Entitatea care va cuprinde termocentralele ar urma să fie declarată societate de interes economic general, iar astfel ar putea beneficia de subvenţionarea megavaţilor produşi şi vânduţi pe piaţă. Informaţiile mele arată însă că, la Mintia, s-ar dori doar un singur grup, care să funcţioneze pe bază de gaz metan, caz în care ar rămâne sub 200 de angajaţi, iar restul ar urma să fie concediaţi direct, fără niciun salariu compensatoriu, imediat după momentul divizării”, spune Cristian Iştoc, liderul Sindicatului „Solidaritatea”, organizaţie care cuprinde, în principal, salariaţi ai Grupului III, singurul care ar mai face faţă cerinţelor actuale în domeniu. „S-a calculat că ar fi mult mai ieftină adaptarea Grupului III la funcţionarea pe gaz metan, vreo 5 milioane de euro, faţă de o instalaţie de desulfurare de 60 de milioane, de care are nevoie termocentrala pentru a se conforma normelor de mediu. Mintia ar rămâne, practic, furnizor de apă caldă şi căldură pentru Deva. Nu cred în acea teorie cum că Transelectrica ar avea nevoie de noi până în 2024, pentru că s-a văzut clar că, atunci când Mintia intră în avarie, sistemul nu gâfâie deloc. Noi vom veni cu o propunere tehnică pentru ca producţia de energie de aici să nu dispară total”, adaugă Iştoc.
Darius Câmpean: „Fără Mintia, minele mor în doi-trei ani”
Liderul Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean, confirmă varianta expusă de Cristian Iştoc şi spune că, dacă va fi aplicată, va dispărea şi mineritul din Valea Jiului mai devreme de 2024, anul până în care se spera că va supravieţui: „Noi, dacă rămânem doar cu Paroşeniul (ca beneficiar al cărbunelui scos din mine), o să dispărem în doi-trei ani. Spun asta pentru că Termocentrala Paroşeni nu mai are cui să furnizeze agent termic, în Valea Jiului. La anul va renunţa şi Petroşaniul la încălzirea în sistem centralizat. Ba, mai rău, tot pe surse, am aflat că se vehiculează ca minele trecute pe program de închidere să fie într-o altă entitate, separată de Vulcan şi Livezeni. Impresia mea este că zarurile au fost deja aruncate. Pentru Mintia e foarte puţin un singur grup energetic, şi acela pe gaz metan. Ajutorul de stat ne salvează de la faliment, dar nu asigură nicidecum un viitor mineritului. Paroşeniul are o putere de doar 180 de Mwh, aşa că importanţa sa în sistemul naţional nu este foarte mare. Fără Mintia, minele de huilă, toate, mor în doi-trei ani”.
Crişovan e ceva mai optimist
La Termocentrala Mintia mai sunt acum 770 de angajaţi, în urma disponibilizărilor din octombrie, când numărul lor a scăzut cu 450. Sindicatul Liber Independent Electrocentrale Deva a rămas însă cel mai numeros. Liderul acestei organizaţii, Mircea Crişovan, exclude o nouă reducere de personal efectuată în această iarnă: „Mintia are pe stoc, acum, peste 30.000 de tone de cărbune. E exclus să avem o concediere masivă de personal în această iarnă. Dacă se întâmplă ceva, se va întâmpla doar la primăvară. Problema este să găsim o soluţie, până atunci. Noi rămânem la părerea că trebuie să avem Grupul III pe cărbune, secondat de Grupul IV, caz în care ar fi nevoie de cel puţin 500 de salariaţi”.
Horea Giurgiu: „Cărbunele rămâne principala variantă”
Noul director adjunct pe probleme de energie al CEH, Horea Giurgiu, susţine că este total hazardată informaţia potrivit căreia singurul grup care va rămâne la Mintia va fi trecut pe gaz metan. Mai mult, Giurgiu spune că este imposibil ca divizarea CEH să fie făcută mai devreme de primăvara anului viitor. „Cred că informaţia aceasta, cu doar 200 de salariaţi rămaşi la Mintia, este nefondată şi apare din cauza unei competiţii existente între sindicatele din cadrul Complexului. Eu sunt abia la început de mandat, dar pot spune cu certitudine că principala variantă pe care se merge este cea a cărbunelui. E adevărat că se fac tot felul de simulări şi se discută şi varianta gazului metan, însă eu am motive să cred că grupul de la Mintia va rămâne pe cărbune. Sperăm la un ajutor de stat care va include şi sumele aferente investiţiilor necesare (inclusiv instalaţia de desulfurare – n.red.). Procedurile de divizare a CEH vor dura cel puţin patru – şase luni, începând din acest moment”, adaugă directorul Horea Giurgiu.
One Comment