Doi copii, de 4 ani și de 6 luni, lăsați singuri în casă, au fost salvați dintr-un incendiu. „ÎNGERUL PĂZITOR” al micuților, un polițist
Doi copii, din Dobra, au fost salvați, în ultima clipă, dintr-un incendiu care le-a cuprins casa în care locuiau. Luni seara, fetița de 4 ani și băiețelul de șase luni au fost lăsați singuri în casă de părinți, cu focul aprins în sobă. O bucată de jar a căzut însă pe jos, iar flăcările s-au extins cu repeziciune. Plânsetele copiilor l-au alertat pe un vecin, polițist de meserie, care, fără să stea prea mult pe gânduri, a intrat în locuință și i-a salvat pe copilași. Părinții riscă acum să fie decăzuți din drepturi.
Totul s-a întâmplat în couma Dobra, luni seara. Un apel la 112 anunța că o casă a fost cuprinsă de flăcări, iar în interior s-ar afla doi copii. Trei echipaje, alcătuite din pompieri ai Secției Ilia și Gărzii Dobra au mers de urgență la locul indicat, și au constatat că incendiul se manifesta la acoperișul și în interiorul unei case, cu o suprafață totală de aproximativ 100 metri patrați.
Plânsetele i-au alertat pe vecini
Un poliţist aflat în timpul liber a fost cel care le-a salvat viaţa celor doi copii, pe care i-a scos la timp casă în flăcări. Agentul şef de poliţie Tudor Darie (foto), din cadrul Postului de Poliţie Dobra, a intervenit cu promptitudine la locul incendiului, pătrunzând în incinta imobilului care ardea și evacuându-i cei doi micuți.
„Poliţistul, care locuieşte în apropiere de casa care a luat foc, a ajuns primul la locul incendiului şi a pătruns în interior, alertat pe plânsetele copiilor aflaţi în una din camerele imobilului. Acesta a reuşit să o extragă iniţial pe fetița în vârstă de 4 ani, după care a pătruns din nou în locuinţă, reuşind să îl salveze şi pe fratele acesteia, în vârstă de 6 luni. La scurt timp, la fața locului a ajuns şi un echipaj de pompieri din cadrul ISU Hunedoara, care a reuşit stingerea incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Echipele de intervenție au lichidat în cel mai scurt timp flăcările, care au distrus mobilierul și obiecte textile. După stingerea incendiului pompierii au concluzionat că, cel mai probabil, arderea a fost generată de jarul căzut din sobă.
Agentul şef de poliţie Tudor Darie, în vârstă de 41 de ani, a fost încadrat în structurile I.P.J. Hunedoara din anul 2000, iar din anul 2009 îşi desfăşoară activitatea în cadrul Postului de Poliţie Dobra, după ce anterior a fost încadrat la Poliţia Oraşului Petrila. Deşi a dat dovadă de curaj, salvând viaţa celor doi copii, acesta consideră că şi-a făcut doar datoria şi crede că orice poliţist ar fi procedat la fel.
Copiii sunt internați, părinții pot fi decăzuți din drepturi, pentru neglijență gravă
Poliţiştii au stabilit că părinţii celor doi minori au plecat de acasă în jurul orei 18:30, lăsând nesupravegheați copiii, care se aflau în camera alăturată celei în care a izbucnit incendiul. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă, prin incendiere. Din fericire, micuții sunt în afara pericolului, aceştia fiind internaţi pentru investigaţii medicale la Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean Deva. Totodată, poliția a sesizat autoritatea locală pentru protecţia copilului, în vederea realizării unei anchete sociale, în cazul celor doi minori, iar primăria la rându-i a sesizat DGASPC Hunedoara.
„Cazul este în evaluare încă. Așteptăm și de la celelalte autorități să vedem ceea ce primim. Noi oferim consiliere mamei, dar să vedem ce își dorește și ea. Dacă se va constata o neglijență gravă din partea părinților, vom proceda astfel încât să se stabilescă măsură de protecție pentru copii. În situația în care lucrurile nu decurg în mod normal, se poate ajunge inclusiv la decăderea din drepturile părintești a acestora”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara, Cristina Sav.
Sursa foto: ISU Hunedoara și IPJ Hunedoara
One Comment