glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Discuții pentru un nod rutier la autostradă, la intrarea în Deva dinspre Sântuhalm

Municipiul Deva ar putea să aibă ieșire directă la autostradă. PNL Hunedoara poartă, în acest moment, discuții cu factorii responsabili din guvernul condus de Dacian Cioloş, pentru ca acest lucru să se întâmple.

Conform unei decizii CNADNR, actualul nod rutier de la Șoimuș va fi reproiectat şi finalizat odată cu darea în folosință a sectorului Ilia – Șoimuș. Acesta va asigura legătura cu partea de vest a municipiului Deva și cu DN 76, Deva – Oradea. Suplimentar, CNADNR va include în studiul de fezabilitate un alt nod rutier pe tronsonul Șoimuș – Simeria, care să lege direct reţeaua rutieră a municipiului Deva şi Autostrada A1. „Se discută cu reprezentanţii CNADNR în vederea proiectării şi execuţiei unui nod de autostradă între Simeria şi intrarea în Deva. CNADNR a comandat studiul de fezabilitate pentru alte noduri rutiere şi am solicitat în acest sens includerea în studiu şi a acestui nod rutier pentru asigurarea interconectivităţii principalelor căi rutiere înspre şi dinspre Deva, spre autostradă. Realizarea unui nod suplimentar, între Simeria și Șoimuș, cu deschidere directă înspre Deva, asigură un management corect al traficului rutier şi o şansă mare pentru dezvoltarea economică a întregii zone. Printre alte avantaje, asta poate însemna creşterea atractivităţii pentru investitori”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Hunedoara, Oana Frânc.

Back to top button