glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Deva a trecut pe lângă victorie la Filiaşi

CNS Cetate a început returul cu un egal în deplasarea de la Filiaşi, 1 – 1, după ce a fost la cinci minute distanţă să revină la Deva cu toate cele trei puncte.

Partida de vineri s-a disputat pe o vreme nefavorabilă, a plouat tot timpul meciului, astfel încât terenul a fost plin cu apă, la un pas de a fi impracticabil. Acest lucru a anulat practic aproape complet plusul de tehnicitate şi de organizare al devenilor, fotbaliştii antrenaţi de Marius Sîrbu nemaiputând să-şi pună în valoare jocul de pase în construcţia atacurilor. Meciul s-a transformat astfel într-unul de luptă, cu mult angajament fizic, ceea ce a convenit de minune gazdelor de la ACSO, al căror stil de joc se bazează pe aşa ceva. Dacă mai spunem că din tabăra deveană au lipsit Boldea – suspendat şi Doda – accidentat, iar Buzducea a fost recuperat în ultimul moment, jucând cu infiltraţii, avem tabloul complet al datelor de la care a plecat întâlnirea de vineri.

Primul gol al lui Mintaş pentru Cetate

Chiar şi în aceste condiţii, Cetate a condus pe tabelă prin golul lui Bogdan Mintaş din minutul 67. Filiaşul a egalat în minutul 85, la o gafă de arbitraj. „Nu vreau să mă leg de asta, însă faza a fost prea clară: mingea s-a dus în aut de poartă, portarul nostru a şi lăsat-o să iasă, însă arbitrul a acordat corner. Aşa a venit egalarea. Până la urmă este un punct adus din deplasare, însă nu sunt pe deplin mulţumit de rezultat. Îmi doream victoria, care a fost perfect posibilă în acest meci. Totuşi, nu am ce să le reproşez băieţilor, au făcut tot ce a ţinut de ei. Nu a depins de jucători, au fost mulţi alţi factori care au influenţat scorul. Echipa noastră a arătat că este destul de puternică, ceea ce ne dă încredere pentru viitor. Important e să rămânem echilibraţi, cu picioarele pe pământ”, a declarat imediat după meci tehnicianul devean Marius Sârbu.

Cetate a evoluat în formula: Raţ – Kelemen, Mintaş, Dosan, Doboş – Vajda, Făgărăşanu, Şaucă, Grunţă – Buzducea, Lintaru (min. 75 Suciu).

Etapa viitoare Cetate Deva are zi de pauză. „Nu ne convine să stăm când abia am reînceput campionatul, aşa că ne căutăm un adversar ca să susţinem un amical la acea dată. Avem variante, două echipe de liga a doua şi una de liga a patra. Oricum o să jucăm, nu ne permitem o pauză de două săptămâni care să ne scoată din ritm”, a mai spus Marius Sîrbu.

Back to top button