glasul-hd.ro Web analytics

Sport

De pus în ramă! Aurul Brad a sărbătorit a 80-a aniversare cu un meci de gală (Galerie Foto)

A optzecea aniversare a secţiei de fotbal a Asociaţiei Sportive Armata Aurul Brad a fost onorată cum nu se poate mai bine. Galben-negrii, vechi şi noi, au evoluat într-un meci de gală împotriva unei selecţionate a echipei naţionale în care s-au regăsit, printre alţii, Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, Ilie Bărbulescu sau Dănuţ Lupu.

A fost forfotă mare, sâmbătă, în Botău. Pe micuţul stadion din Ţara Zarandului s-a mai întors o filă din istoria Aurului. Formaţia înfiinţată în 1934 a sărbătorit al optulea deceniu de viaţă, alături de oaspeţi unul şi unul. Andone, Gabor, Bălan sau Mulţescu s-au întors în iarbă în faţa actualei echipe brădene, dar şi a foştilor jucători importanţi ai Aurului. Ca de obicei, scorul n-a contat, atâta vreme cât spectacolul a fost garantat.

Mingea a venit din văzduh

„Obiectul muncii” a venit din cer. Da, din cer! „Brazuca” (n.red. – mingea Mondialului din Brazilia) a fost adusă de paraşutistul simerian Arthur Blumhagel, care a aterizat exact la centrul terenului. Cu picioarele înapoi pe pământ, între legende. Ce paradox frumos. Startul e dat de primar şi sfera colorată îşi începe, liniştită, periplul, „mângâiată” cu eleganţă de gleznele fine ce au îmbracat tricoul Naţionalei, dar şi cel al Aurului. Regalul fotbalistic a fost urmărit cu atenţie de câteva mii de spectatori care au umplut aproape până la refuz tribunele stadionului. S-a mai întâmplat asta acum fix un an, când Aurul a mai prins strălucire în Cupa României, acolo unde a străbătut cinci tururi! Poveşti frumoase, ce se regăsesc acum pe pereţii vestiarelor, între rame.

Au rămas tineri

De sâmbătă, albul imaculat mai trebuie să găzduiască încă o filă colorată. În galben, negru, roşu şi albastru. „Tricolorii” au răspuns, cu drag, prezent, invitaţiei lansate de club şi de către Primărie. Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, llie Bărbulescu şi Lucian Bălan – câştigători ai Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti în 1986, dar şi Ioan Andone, Gigi Mulţescu sau Dănuţ Lupu – multipli campioni naţionali cu Dinamo Bucureşti sau hunedorenii Romulus Gabor – Balonul de Aur al Campionatului Mondial de Tineret din Australia 1981  şi Ioan Petcu. Lista mai e completată cu Daniel Gherasim, Marian Savu sau Vali Savadoşi. Aurul a „răspuns” în prima parte cu jucători aproape de prezentul echipei, iar în cea de-a doua cu veteranii, Rudisuli, Poenar, Nan, Găluşcă, Gavrilă, Văcaru, Iancu, Miatov, Tirchinici, Petrişor, Precup, Sasu, Micu, Ardelean, Frandeş, Dadu, Corinda, Ştefan, Alba, Cioară. Şi primii şi cei din urmă au arătat că sunt în continuare tineri. Şi pe dreptunghiul verde şi în afara lui. Asta chiar dacă, pe alocuri, părul e grizonat şi mingea e la purtător, sub tricou. S-a terminat egal: 2-2. Ca între prieteni. Au urmat sesiuni lungi de autografe şi fotografii cu fanii şi, fireşte, repriza a treia. Acolo unde vorbele alunecă uşor spre trecut. Sepia sau alb negru pentru noi, la fel de colorat pentru principalii actori.

„Mi-s drucăr de la 15 ani!”

Printre suporterii care au asistat în weekend la aniversarea a opt decenii de existenţă a clubului brădean s-a numărat şi Ioan Pascu, care la cei 88 de ani este unul din cei mai vechi suporteri ai echipei din Botău. Omul care nu avea nici nouă ani când MICA Brad lua fiinţă spune că este susţinătorul echipei de mai bine de şapte decenii! În tot acest timp a venit, pe bicicletă, dintr-un sat învecinat pentru a-i vedea la joc pe galben-negri, indiferent de eşalonul în care se aflau. Mi-s drucăr (n.red. – drucker, suporter) de la 15 ani. Am jucat fotbal aici, dar nu s-a prins de mine aşa că am hotărât să rămân pe margine să privesc. Am fost aproape de echipă în toate momentele, bune sau rele, iar cea mai frumoasă amintire e cea legată de promovarea în B, în 1940. Mi-au plăcut mulţi jucători în tot acest timp, dar Fusoi şi Moraveţ îmi sunt cel mai aproape de suflet. Mă bucur să fiu prezent şi la cea de-a optzecea aniversare a clubului nostru!”, a spus Pascu.

Când eram junior şi jucam la echipa Minerul Moldova Nouă nu am avut ocazia să întâlnesc echipa Aurul Brad. Însă, în acea perioadă colegii mei de echipă mai experimentaţi povesteau că în Ţara Moţilor au întâlnit o echipă formată din jucători duri. Astăzi (n.r. sâmbătă) nu i-am simţit atât de duri pe teren însă au fost rapizi”, a spus, la finalul partidei, Miodrag Belodedici.

Back to top button