Cort de lectură în incinta fostei mine Petrila
Timp de zece zile, la Petrila, se va desfășura un proiect unic, de accesibilizare a literaturii contemporane în rândul populației. Este vorba despre „Prezent! Cort de lectură la Petrila”, un proiect care are ca scop creșterea interesului pentru literatura contemporană în fostul oraș minier din Valea Jiului, aceasta fiind abordată interdisciplinar și experimental prin ateliere de educație și creativitate. Cortul va fi amenajat în incinta fostei mine Petrila, în perioada 8 – 16 august.
Între 8 și 15 august, de la ora 16.00, vor avea loc ateliere de scriere creativă coordonate de scriitoarea Lavinia Braniște, în cadrul cărora participanții vor experimenta tehnici de scriere, vor analiza și explora structuri narative și vor învăța să ofere și să primească feedback. În aceeași perioadă, doritorii se pot înscrie la atelierele de documentare și videopoem coordonate de regizoarele Andreea Lăcătuș și Simona Constantin și actorii Minodora Broscoi și Eduard Burghelea, prin care participanții vor învăța concepte de bază de filmare pe parcursul unui tur ghidat al orașului. De pe 9 pe 11 august, participanții se vor întâlni cu Suzana Dan, artist vizual, alături de care vor experimenta ilustrația de carte prin tehnici în cărbune. Materialele realizate de participanții la cele două ateliere vor fi publicate într-un volum care va fi lansat în luna octombrie 2019 în Petrila și București. Zilnic, de la ora 19.00, vor avea loc lecturi performative de tip pop-up, din proză, poezie și texte dramatice scrise de autori contemporani români și străini, în diferite spații publice din oraș, anunțate cu o zi înainte. Într-o atmosferă relaxată, în lounge-ul de lectură din incinta minei Petrila, vizitatorii vor putea primi informații despre cărți, genera și participa la dezbateri și bea limonadă rece. Pe parcursul fiecărei zile se vor organiza scurte activități de grup. Programul se desfășoară la inițiativa Asociației inCAP. „Prezent!” își propune să creeze conexiuni între artiști emergenți și comunități în care accesul la cultură este redus.