glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

CJ nu poate folosi un brand consolidat cu bani publici: „Opera Nights”

După ce a anunţat că renunţă la colaborarea cu Asociaţia „DevArt” pentru organizarea unui festival de operă în aer liber, Consiliul Judeţean a constatat că va trebui să găsească o altă titulatură pentru manifestare. Asta din cauză că vechea titulatură, „Opera Nights”, este înregistrată ca brand al asociaţiei amintite la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). Primăria Hunedoara şi Consiliul Judeţean au finanţat consistent şase ediţii ale „Opera Nights”, iar Primăria Deva trei ediţii, fără ca vreun şef al vreuneia dintre instituţii să-şi pună problema drepturilor de proprietate asupra brandului „Opera Nights”.

Pe 28 februarie 2011, Consiliul Local Hunedoara, la propunerea primarului de la acea vreme, Ovidiu Hada, aprobă alocarea a 55.882 lei pentru organizarea primei ediţii a Festivalului „Opera Nights”. Cinci zile mai târziu, Asociaţia „DevArt” depune cerere la OSIM pentru a se înregistra ca proprietar al mărcii „Opera Nights”, solicitare aprobată câteva luni mai târziu.

În mai 2011, intră în joc şi Consiliul Judeţean, care se asociază cu Primăria Hunedoarei pentru organizarea festivalului şi alocă 163.322 de lei. Nimeni nu întreabă dacă „Opera Nights” e înregistrat ca brand şi cine este proprietarul. Apoi, la fiecare ediţie, ambele instituţii au contribuţii financiare consistente la organizarea festivalului. În 2014, festivalul este organizat şi la Deva. Primăria reşedinţei de judeţ alocă şi ea bani pentru manifestarea culturală. Amploarea acesteia creşte de la an la an, mai ales în intervalul 2011 – 2015. Anul acesta, Consiliul Judeţean decide să renunţe la colaborarea cu DevArt, dar constată că nu poate organiza (singur ori în colaborare cu vreo altă entitate) un festival numit „Opera Nights”, pentru că proprietarul mărcii este Asociaţia „DevArt”.

Gruian: „Dacă ar fi pus cineva problema, am fi discutat-o”Medalion Gruian

Alexandru Gruian (medalion), principalul organizator al celor şase ediţii „Opera Nights”, spune că a decis să înregistreze denumirea la OSIM din mai multe motive, precizând că nu a încălcat nicio lege procedând astfel. „Titulatura de «Opera Nights» a fost ideea noastră, de aceea a fost înregistrată la OSIM pe numele asociaţiei (DevArt – n.red.). Denumirea există din 2010, iar cererea de înregistrare a fost depusă în 2011 pentru că doream să ne protejăm ideea, lucru perfect legal, posibil în orice ţară civilizată din lume. Ne imaginam atunci că o să reuşim să scoatem cu totul festivalul din sfera finanţărilor publice şi să-l susţinem doar din finanţări private şi am şi făcut mari eforturi în acest sens. Prăbuşirea economică a judeţului, în special după 2012, a făcut ca această dorinţă a noastră să devină imposibil de realizat, mai ales că am vrut să menţinem şi un preţ redus al biletelor. Ne-am bucurat de susţinerea acestor instituţii publice, pentru că principalul beneficiar a fost publicul, care-şi permitea să cumpere bilete la un asemenea festival. Dacă ar fi fost sponsori suficienţi, am fi spus «Nu mai avem nevoie de bani publici». Am dorit şi, în mare măsură, am reuşit să avem un festival de calitate, lucru confirmat de critici de specialitate, dar la preţuri accesibile pentru public. Preţul unui bilet n-a depăşit niciodată 40 de lei. Dacă am fi mers doar pe bilete, cel mai ieftin ar fi costat 100 de lei, poate chiar mai mult. Cert este că niciodată nu ni s-a făcut o asemenea cerere (referitoare la co-proprietatea brandului) şi nu cred că, dacă ni se făcea, noi am fi dat răspunsuri categorice pentru că, ceea ce accept, este că, fără finanţare din bani publici, acest festival, poate, nu ar fi existat şi, în orice caz, nu ar fi fost atât de accesibil pentru public”, ne-a declarat Alexandru Gruian.

Moloţ: „Era o practică uzuală”

Mircea Moloţ, primul preşedinte de Consiliu Judeţean care a susţinut „Opera Nights” recunoaşte că nu şi-a pus vreodată problema proprietăţii brandului festivalului: „Şi cluburile sportive sau diferitele asociaţii care cer sprijinul financiar al Consiliului Judeţean deţin branduri private. Nu s-a pus vreodată problema, să fie înregistrată Opera Nights la OSIM, sau pe numele cui e înregistrată. Era o practică uzuală să susţii financiar asemenea iniţiative”.

Adrian David, ultimul preşedinte liberal al CJ declară că el s-a gândit la brand, doar că a fost cam târziu: „Martoră îmi este doamna Vetuţa Stănescu (fost vicepreşedinte al CJ). Dumneaei ştie că intenţionam ca, din 2017, dacă rămâneam la conducerea CJ, să-i cer domnului Gruian să cedeze brandul «Opera Nights» Consiliului Judeţean.

Sume importante

Încă de luni am solicitat Primăriei Hunedoara, Primăriei Deva şi Consiliului Judeţean să ne comunice sumele alocate pentru fiecare ediţie a „Opera Nights”. Doar primele două instituţii au reuşit să răspundă în timp util. Primăria Hunedoarei spune că a alocat, în total 347.454 lei (2011 – 55.882, 2012 – 63.851, 2013 – 50.000, 2014 – 38.221, 2015 – 69.500, 2016 – 70.000). Primăria Deva a contribuit la bugetul festivalului doar din 2014 încoace, cu un total de 212.372 lei. (2014 – 65.901, 2015 – 65.509, 2016 – 76.962 lei). Consiliul Judeţean nu a reuşit să prezinte o situaţie completă. Din datele de pe site-ul instituţiei, reiese însă că a fost instituţia care a contribuit cel mai mult: 163.322 în 2011, 150.000 în 2015 şi 41.500 în 2016. Pe site nu există date (cel puţin nu sunt uşor de găsit) referitoare la alocările din 2012, 2013 şi 2014.

Back to top button