glasul-hd.ro Web analytics

Administrație

Centru logistic Carrefour şi hale industriale la Sântuhalm

Primarul Devei, Florin Oancea, a dezvăluit mare parte din „secretul” în care a fost ţinută investiţia pentru care s-au început de câteva săptămâni lucrări de amenajare la Sântuhalm: zona va găzdui un centru logistic regional al lanţului de hipermarketuri Carrefour dar şi hale industriale.

„Acolo va fi un centru logistic regional Carrefour, care va ocupa aproximativ jumătate din suprafaţă, iar cealaltă jumătate va fi ocupată de hale industriale pe care proprietarul le va închiria companiilor doritoare. Este vorba despre un grup belgian care face investiţia. E vorba de o investiţie de aproximativ 40 de milioane de euro care va genera circa 300 de noi locuri de muncă. Este un semnal bun dat de Deva mediului de afaceri. Un alt fapt îmbucurător este acela că 90 la sută din lucrările de construcţie derulate acolo au fost subcontractate unor firme din Deva. Nu am dorit să anunţ investiţia înainte ca investitorul să îşi finalizeze procedurile de achiziţie a terenurilor şi să eliberăm autorizaţia de construire. Aş fi dorit să fac asta împreună cu reprezentanţii investitorului, într-o conferinţă de presă. Dar conferinţa de presă în care vom prezenta detaliat proiectul va fi, cred, abia în a doua jumătate a acestei luni”, a declarat primarul Devei, Florin Oancea.
La finalul anului trecut, primarul Devei a declarat că, în 2019, în Deva vor apărea investiţii private în valoare de peste 100 de milioane de euro, precizând că nu doreşte să dea detalii până când toate actele nu sunt perfectate, astfel încât să nu le provoace dificultăţi investitorilor.

Back to top button