CEH rezolvă problema de mediu la Paroşeni. Mintia rămâne „în suspans”
Administraţia Complexului Energetic Hunedoara a anunţat ieri că a deblocat investiţia de mediu „înecată la mal” în 2014. Pentru Mintia se speră la un rezultat pozitiv al unor discuţii cu Garda de Mediu. Şansele ca Termocentrala Mintia să câştige în instanţă disputa sunt nule.
CEH a anunţat ieri că a finalizat plata TVA-ului restant datorat consorţiului francez Construction Industrielles de la Méditerranée care s-a ocupat de instalaţia de desulfurare şi cea de şlam dens de la Termocentrala Paroşeni. Investiţia de aici s-a blocat în decembrie 2014, după ce ajunsese la un stadiu de realizare de 95 la sută. CEH a achitat TVA restant în valoare de 20,6 milioane de lei. Investiţia de la Paroşeni se ridică la aproximativ 65 de milioane de euro. „Din punct de vedere financiar, ar mai fi nevoie de vreo 3 milioane de euro, dar avem sursă de finanţare pentru acest proiect, dintr-un credit bancar. Mai sunt de negociat o serie de prevederi ale contractului iniţial. Sperăm ca proiectul să fie gata până la 31 decembrie 2017, dată care este un termen realist, în opinia mea, nicidecum unul forţat”, spune directorul general al CEH, Michael Melczer.
Pentru Mintia se mizează pe „mica înţelegere”
În vara lui 2015, ambele termocentrale din cadrul CEH au primit interdicţie de funcţionare din partea Gărzii de Mediu în urma unui control ordonat de la nivelul Ministerului Mediului. Pentru ambele unităţi de producţie, CEH a contestat în instanţă decizia Gărzii de Mediu şi a reuşit, până acum, doar să tragă de timp, pentru că, strict „pe lege”, nu are nicio şansă de a câştiga disputa juridică. Dacă la Paroşeni, situaţia pare a reveni la normal, la Mintia lucrurile sunt încă foarte complicate. Termocentrala riscă să fie oprită, pur şi simplu, pe parcursul acestui an. A pierdut, pe fond, la Judecătoria Deva, procesul cu Garda de Mediu, iar recursul se apropie, la rându-i, de final. „La Mintia se merge, în continuare, pe ideea transformării Grupului II în grup pe gaz, corelată cu achiziţia unei centrale de pornire. Este însă doar o soluţie tranzitorie, până în momentul în care Grupul III va beneficia de o reparaţie capitală şi, sperăm noi, de o modernizare astfel încât să fie conform cu normele de mediu. Cu un grup pe cărbune modernizat şi cu un grup pe gaz, Termocentrala Mintia va avea o mai mare flexibilitate de funcţionare”, declară Melczer.
2 Comments