Ca în curtea şcolii
Cu jucători care au făcut cunoştinţă doar cu mai puţin de 24 de ore înaintea jocului, noua echipă a Mureşului n-a putut face minuni în faţa Luceafărului Oradea. Ghidaţi de pe bancă de Romulus Gabor şi Ioan Petcu, devenii au pierdut cu 4-0, într-un meci în care toate golurile au venit în prima repriză.
Asemeni unor copii care se strâng sâmbăta să joace împreună în curtea şcolii. Aşa poate fi descrisă situaţia de la primul joc oficial al Mureşului în 2012. Fără meciuri de pregătire şi condiţie fizică, cu doar un singur antrenament efectuat în ziua precedentă partidei, “alb-roşii” au fost pradă uşoară pentru bihoreni care au marcat la aproape fiecare şut spre spaţiul porţii.
Într-o singură direcţie
Zece minute a durat noua “minune” încropită de primarul Mircia Muntean şi prietenii de la Dinamo. Juniorul Cornel Apostol a scos mingea din poartă după un prim atac mai tăios al oaspeţilor, dându-i şansa lui Roşu să se evidenţieze. Vizitatorii au simţit imediat posibilitatea îmbunătăţirii golaverajului şi “veşnicul” Zeno Bundea a făcut 2-0, după o acţiune personală purtată pe flancul stâng (18). Constantin Roşu şi-a trecut în cont prima “dublă” a anului, în minutul 27, după o fază în care întreaga defensivă a Mureşului căzuse într-un somn adânc, în vreme ce Andor a calmat definitiv apele după ce a pus “latul” din cinci metri, unei centrări “plouate” a lui Tibi Moldovan (39). Şi cam atât. Pentru că echipa condusă de tandemul Gabor-Petcu n-a expediat nici un şut pe poartă timp de 45 de minute, iar agonia a continuat şi actul secund. Galanţi însă, oaspeţii din Bihor s-au oprit în a doua parte astfel că scorul n-a mai căpătat proporţii, spre uşurarea devenilor, care mai au extrem de mult de muncă pentru a încropi o echipă care să nu devină principalul încasator al ligii secunde.
Degringolada din teren s-a mutat şi în tribună acolo unde reprezentanţii mass-media au aşteptat mai bine de 30 de minute până când oficialii le-au înmânat componenţa celor două echipe, timp în care nici măcar observatorul de joc nu ştia care sunt cei 22 de jucători care au păşit pe gazon. Oficialii alb-roşiilor au motivat întârzierea nepermisă cu lipsa unei imprimante funcţionale.
Mureşul Deva 0 (0)
C. Apostol – G. Apostol, Ambruş (c), Vârtic, Plăviţiu – Lia (Bedea 46), Al. Dan, Crişan, Ungur – Al. Stan (Ciparidis 54), Dutciu (Medrea 79)
Antrenor: Romulus Gabor
Luceafărul Oradea 4 (4)
Miron – Mihuţ, Letan, Mureşan, Achim – Roşu, Ianc (Schwartzkopf 74), Lupuţ (D. Muntean 61), Bundea (c) (Codoban 61), Andor – T. Moldovan
Antrenor: Leo Grozavu
Au marcat: Roşu (10, 27), Bundea (18), T. Moldovan (39)
Stadion: “Cetate”. Spectatori: 1000
Arbitru: Omar Dumitrică (Craiova). Asistenţi: Andra Hidicaş (Bistriţa), Larisa Săvulea (Tg. Jiu)