Bogdan Ţâmpău: „Dizolvarea conducerii PNL Hunedoara e o falsă problemă”
Preşedintele PNL Hunedoara, deputatul Bogdan Ţâmpău, declară că nu s-a discutat, în forurile centrale de conducere a partidului posibilitatea dizolvării conducerii organizaţiei judeţene.
Informaţii „pe surse” apărute marţi arătau că, a doua zi, în Biroul Permanent al PNL de la Bucureşti ar fi urmat să fie propusă dizolvarea conducerii PNL Hunedoara şi numirea unui comitet care să se ocupe de organizarea de alegeri interne în organizaţia judeţeană în termen de o lună – o lună şi jumătate. Informaţiile s-au vehiculat după ce, în judeţ, PNL a pierdut alegerile pentru Consiliul Judeţean, dar şi primăriile Deva şi Hunedoara.
Contactat de „Glasul Hunedoarei”, ieri, imediat după şedinţa Biroului Permanent, Ţâmpău a declarat: „Dizolvarea conducerii PNL Hunedoara e o falsă problemă. De fapt, această problemă nu există, mai ales că organizaţia PNL din judeţul Hunedoara se clasează pe locul 12, la nivel naţional, în ce priveşte rezultatele obţinute la alegerile locale. Nu s-a discutat nimic care să aibă trimitere la organizaţia judeţeană Hunedoara. S-a discutat politica de alianţe şi de formare a unor majorităţi în consiliile locale şi judeţene. Atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Hunedoara, un lucru e sigur: nu vom face alianţe cu PSD”.