Bazar de Crăciun în scop caritabil, la „Regina Maria”
Curtea Colegiului Național Pedagogic ,,Regina Maria” din Deva va deveni, și în acest an, un adevărat bazar de Crăciun. Elevii unității de învățământ vor scoate la vânzare tot felul de produse handmade, iar banii strânşi vor fi donaţi în scopuri caritabile.
Sărbătoarea Crăciunului va fi întâmpinată de elevii și profesorii de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” cu un bazar de prăjituri, obiecte de artizanat și handmade. Totul în scop umanitar. Astfel, vineri, de la ora 12:00, toți elevii colegiului devean vor expune în cadrul „Bazarului de Crăciun” felicitări, dulciuri, diverse ornamente și obiecte de Crăciun. Evenimentul va fi unul caritabil, produsele expuse vor fi cu vânzare, iar banii strânşi urmează să fie donați unor cauze nobile. „A devenit o tradiție, ca la început de decembrie, în curea școlii, să se organizeze ,<Bazarul de Crăciun>, activitate la care participă toţi copiii, de la grădiniţă până la clasa a XII-a. Fiecare clasă își va amenaja un stand, în care se vor prezenta, pentru vânzare, propriile produse handmade. Scopul bazarului de Crăciun este atât de socializare şi prezentare a realizărilor elevilor, cât şi de a obține prin vânzarea produselor, o mică parte din banii necesari pentru împlinirea unor dorințe ale elevilor sau pentru realizarea unor acțiuni caritabile”, au precizat organizatorii.
„Crăciun vienez”, la Centrul Cultural Deva
Melomanii din județ au posibilitatea să participe săptămâna viitoare la un concert deosebit intitulat „Crăciun vienez” cu Vienna Opera Company. Spectacolul va fi susținut de baritonul Marco Ascani (Italia), basul Theodore Coresi (Austria) și sopranele Catarina Lal (Austria) și Lucia Kim (Coreea). Evenimentul are loc miercuri, 20 decembrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva. În program vor fi colinde și muzică vieneză din creația compozitorului Johann Strauss, precum și romanțe și șlagăre nemuritoare. Intrarea la eveniment se face pe bază de invitații, în limita locurilor disponibile în sala de spectacol. Invitațiile pot fi ridicate de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.00. Odată cu „Crăciunul Vienez”, Sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” va fi redeschisă publicului larg, după finalizarea lucrărilor la instalația de avertizare și intervenție în caz de incendiu.
2 Comments