Autobergamo Deva a anunţat deja schimbări în lot
Chiar dacă mai este o săptămână până la reunirea lotului, programată pe 25 iulie, conducerea clubului Autobergamo Deva s-a mişcat cu folos la capitolul transferuri în această pauză de vară. Cu toate că a câştigat (şi) în sezonul trecut Cupa României şi mai are şansa adjudecării din nou a Supercupei, ambiţiile celor de la Autobergamo se îndreaptă mai ales spre câştigarea campionatului, pentru aducerea unui nou titlu la Deva.
În acest scop, Autobergamo a mers pe linia enunţată de finanţatorul Dorin Popa imediat după finala de Cupă câştigată în faţa celor de la United Galaţi: „La Deva vor mai veni doar jucători de top”, obiectivul declarat – şi până acum îndeplinit fără abatere – al echipei devene fiind „anul şi trofeul”. Patru jucători de valoare au semnat deja pentru Autobergamo, iar cu un al cincilea se poartă tratative la această oră.
Doi români şi doi portughezi sunt veniri certe
Pe lista de transferuri finalizate de către Autobergamo Deva sunt deja patru nume cunoscute iubitorilor de futsal din România. Notăm în primul rând revenirea la echipă a portarului Vlad Iancu, după o scurtă perioadă petrecută la Timişoara (în care Informatica nu a câştigat nimic, trofeele din fotbalul intern fiind împărţite tot între City’us şi Autobergamo). Un alt internaţional român care revine la Deva este Ion Al-Ioani, un jucător experimentat (33 de ani), după un periplu care l-a purtat în carieră pe la toate forţele futsalului românesc, inclusiv Timişoara şi Târgu Mureş. Un transfer de marcă este şi cel al lui Paulo Letra da Costa Ferreira, portughezul de 31 de ani fost la City’us şi naturalizat pentru a putea juca în Naţionala României, cum a şi făcut. În fine, dar nu în ultimul rând, Autobergamo l-a adus pe portughezul Nuno Alexandre Moreira Vieira „Coco” (34 de ani), fost la Benfica Lisabona şi la Real Rieti (Italia). „Iancu, Al-Ioani, Paulo Ferreira şi Coco Nuno au semnat deja cu noi, mai suntem în tratative cu încă un jucător ca să completăm lotul. De plecat au plecat Molina – întors în Spania, Cataramă – a expirat împrumutul de la Iaşi, Manya, Moţ şi Macingo, iar tânărul portar Filimon a fost împrumutat ca să poată juca, în condiţiile în care noi îi avem în poartă pe Petrişor Toniţă şi Vlad Iancu”, ne-a informat Dorin Popa, preşedintele clubului Autobergamo Deva.
Au rămas la echipă oamenii de bază
Lotul lui Autobergamo se va reuni în marea majoritate a sa lunea viitoare, pe 25 iulie, cu precizarea că internaţionalii din Republica Moldova vor veni două zile mai târziu, pe 27 iulie, iar portughezii după o săptămână, pe 1 august. Pe banca tehnică a echipei rămâne Florin Ignat, antrenorul în palmaresul căruia figurează deja câştigarea Cupei României, care va continua şi în calitate de jucător.
Alături de noile transferuri rămân jucătorii de bază Toniţă, Matei, Pânzaru, Ignat, Tacot şi Obadă, cei care – împreună cu Molina şi Manya – au dus practic pe umeri tot greul în campionatul trecut. Acest lucru a putut fi observat pe final de sezon, când subţirimea numerică a lotului devean şi lipsa unei linii a doua de valoarea primeia a dus la scăderea prospeţimii fizice a echipei, lucru oglindit în prestaţiile mai puţin reuşite în partea a doua de campionat comparativ cu cele din tur. Acum, cu aceste veniri, Autobergamo va putea conta pe două linii la echipă, de aici încolo începând treaba antrenorului Ignat pentru a realiza omogenizarea lotului şi a stabili relaţiile de joc între componenţii formaţiei.
Cupa Dacica deschide sezonul pentru Autobergamo
Federaţia Română de Fotbal nu a anunţat încă datele de începere a competiţiilor din sezonul 2016 – 2017, Liga 1 şi Cupa României. „Nu ştim nici când vom juca Supercupa cu cei de la City’us Târgu Mureş, încă nu s-a stabilit data de către Federaţie. În ce ne priveşte vrem să organizăm la Deva Trofeul Cupa Dacica, competiţie deja tradiţională, în perioada 15 – 16 august. Suntem în discuţii cu câteva echipe, dar contăm pe participarea vicecampioanei Serbiei, KMF Deus Sremska Mitrovica, a lui Dunaferr Renalpin FC din Ungaria şi probabil a unei echipe din ţară. Am depus o cerere la Consiliul Judeţean pentru a ne acorda sprijin în organizarea acestei competiţii, pentru că futsalul devean merită tot ajutorul pe care îl poate primi, la ce performanţe şi continuitate la vârf are. Aducem trofee la Deva an de an şi publicul iubeşte echipa, aţi văzut sala plină la meciuri şi ce emulaţie a fost la turneul Final Four din Cupa României organizat aici”, a spus Dorin Popa, finanţatorul lui Autobergamo.
Lotul lui Autobergamo Deva pentru sezonul 2016 – 2017 ar urma să arate astfel (cu menţiunea că perioada de transferuri nu s-a încheiat):
Toniţă, Iancu – portari
Ignat, Pânzaru, Matei, Obadă, Tacot, Ferreira, Al-Ioani, Coco Nuno, Kovacs, Drăgoiu – jucători de câmp.
Antrenor Florin Ignat
Rezultatele lui Autobergamo în sezonul 2015 – 2016
Liga 1
sezon regulat:
7 – 4 (deplasare), 7 – 2 FK Odorheiu Secuiesc
10 – 1 (acasă), 3 – 0 (neprezentare) Galactic Focşani
3 – 1 (d), 5 – 2 Dunărea Călăraşi
10 – 0 (a), 1 – 2 Spicom Sf. Gheorghe
15 – 4 (d), 4 – 0 KSE Tg. Secuiesc
5 – 0 (a), 5 – 4 Concordia Chiajna
5 – 2 (d), 2 – 5 City’us Târgu Mureş
16 – 2 (a), 4 – 3 Muncitorul Reşiţa
5 – 8 (d), 7 – 3 CSMS Iaşi
5 – 1 (a), 0 – 1 Informatica Timişoara
5 – 3 (d), 5 – 4 United Galaţi
5 – 1 (a), 6 – 3 Clujana Cluj Napoca
play-off:
7 – 2 (d), 4 – 2 KSE Tg. Secuiesc, sferturi
7 – 6 (lovituri de departajare) (a), 3 – 6 (d), 1 – 3 (d) City’us Târgu Mureş, semifinale
3 – 6 (neutru) United Galaţi, finala mică
Cupa României
4 – 2 (d) Spicom Sf. Gheorghe, optimi
6 – 3 (a) Dunărea Călăraşi, sferturi
6 – 5 (lovituri de departajare) City’us Târgu Mureş, semifinale
3 – 2 United Galaţi, finala
One Comment