glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

ANI: Arhitectul-șef al Devei, în conflict de interese administrativ

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă, de către arhitectul-șef al Primăriei Municipiului Deva, Maria-Angela Kalauz. Potrivit inspectorilor de integritate, în perioada exercitării funcției publice de conducere, Maria-Angela Kalauz a avizat două autorizații de construire pentru executarea lucrărilor al căror proiectant este SC Keops Urban Proiect SRL, firmă în cadrul căreia soțul acesteia a deținut funcția de administrator și calitatea de asociat, în perioada 24 martie 2005 – 05 mai 2014.

Potrivit inspectorilor, Angela Kalauz a încălcat legea potrivit căreia „Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una din următoarele situații: …c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice”. Mai mult, legea prevede că: „În cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință”. „Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Maria-Angela Kalauz a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se arată în comunicatul de presă emis de Agenția Națională de Integritate.

Potrivit inspectorilor de integritate, „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară si se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

Contactată ieri de „Glasul Hunedoarei”, Angela Kalauz a declarat doar că: „Ne auzim luni”.

Back to top button